Alain de Botton

Autorii ai caror carti ne umplu zilele si noptile si toate drumurile astea zilnice sunt niste persoane pe care am tabari cu laude si cu vorba multa daca s-ar intampla sa ne sincronizam si in viata reala. Asa se face ca dupa o vara incarcata, frumoasa dar tensionata in acelasi timp, mi-am luat bilet de tren spre Oradea sa-i fac o surpriza bunicii si desigur sa-mi fac si mie o placere in a merge cu trenul o noapte intreaga.

Love story in a rainy day! #bookstagram #booklover #books #cecitim #serialreader

A post shared by Evelina Rustem (@squirrel_eve) on

Aveam cu mine o carte in bagaj, insa mi-am amintit cu drag de un ritual de-al meu, de fiecare data cand ajungeam in Gara de Nord.  Asa ca am trecut pragul chioscului cu ziare, reviste, carti din dreptul panoului de afisaj si mi-am lasat ochii sa alunece pe zeci de titluri, degetele sa mi se plimbe printre randuri, mirosul de cerneala sa-mi trezeasca cheful de umblat creanga.

Asa se face ca intr-un chiosc banal din Gara de Nord vazul s-a sincronizat cu mana starnind-o sa ridice o carte subtirica dintr-un sir cam inghesuit de carti pe al carei cotor am citit: Alain de  Botton -Eseuri de indragostit. M-a convins din doua fraze sa plecam impreuna spre Oradea.
Alain de Botton este cu adevarat o prezenta jucausa in modul simplu de a isi structura ideile in povestile sale. Prima oara auzeam de el in filmul “500 days with Summer” dupa care am si pus mana pe “Arhitectura fericirii” o paralela intre viata noastra si viata atator pereti si ferestre, In linii curbe sau frante, in modul in care ne influenteaza spatiul starea de spirit in care ne desfasuram activiatile zilnic. O poveste imbinata intre linii trasate matematic si partea asta mai blanda din fiecare dintre noi, mai poetica.

Am continuat cu “Eseuri de indragostit” cat si cu “Ce se intampla in iubire” cu nitel ajutor din partea lui Ivonici. Ei bine, cele doua carti sunt radiografii ale unor relatii, din momentul in care se leaga ele, pana cand se termina sau din contra, pana cand ajung la maturitate si reusesc sa treaca peste obstacole, conflicte si piedici.  De multe ori pentru a intelege mai bine ce se petrece cu tine, e nevoie de o poveste asemanatoare cu pilde si invataturi incat cele ce ti se intampla sa poata fi digerate mai bine.

E ca si cum ai merge la psiholog, iar acesta asemeni unui arbitru foarte fin scoate din sufletul si din mintea celor implicati acei ghimpi care provoaca “pana” la roata relatiei, la roata vietii personale sau chiar profesionale.

Ei bine, mie mi-au placut amandoua cartile. Introspectiile noastre de fiecare zi, se regasesc negru pe alb intre filele acestor 2 carti. E ca si cum la un moment dat, ai face un pas inapoi si ai iesi din acest carusel de intamplari, din acest cerc vicios de cauza-efect si ai analiza la rece toata drama, esecul sau neimplinirea din relatii.

Bonusul in cartile de fata este ca ai disectia din ambele puncte de vedere (el-ea), nu doar dintr-un sens. In viata reala nu se intampla mereu asa. Nu se intampla pentru ca fie intampinam anumite piedici in a exprina ce se afla in adancul sufletul nostru, fie nu reusim sa ii dam o forma in cuvinte starii de spririt, fie ne suprapunem pe anumite tipare, descrise cu exemple in cea de-a doua carte: atasamentul de anxietate si atasamentul de evitare.

Cartile de fata aluneca frumos de la romantic, la excentric, la vulgar. Aluneca prin toate domeniile vietii noatre prin prisma relatiilor intime. Iar in acelasi stil jucaus Alain de Botton ne lasa printre randuri fie cateva mazgalituri ca sa intelegem mai bine filosofiile de viata, fie cateva randuri  care merg exact ca o pastila, facute in italic tocmai sa iasa in evidenta ca un alt eu al acestuia, care vin ca o confirmare a celor discutate.

Recomand cu drag autorul pentru ca cele scrise nu sunt neaparat batute in cuie, dar te imping cumva de la spate sa le treci prin filtrul tau, sa vezi si un alt punct de vedere si mai ales sa observi cum reactionezi la acesta. Asa ca postul de azi se vrea a fi o invitatie la lectura. O invitatie in lumea lui Alain de Botton!

CITATE:
“O casnicie nu incepe cu o cerere in casatorie si nici macar cu o prima intalnire. Ea incepe mult mai devreme, cand se nasc ideea de iubire si indeosebi visul unui suflet pereche.”

“Iubirea inseamna admiratie pentru acele calitati ale persoanei iubite care promit sa ne corecteze slabiciunile si dezechilibrele; iubirea este o cautare a desavarsirii.”

“Iubirea atinge apogeul in clipele cand se dovedeste ca persoana iubita intelege, mai limpede decat au fost vreodata ceilalti, ba poate chiar si noi insine, acele parti din noi care sunt haotice, stanjenitoare, rusinoase. faptul ca cineva isi da seama cine suntem, iar apoi ne ofera deopotriva compasiune si iertare, scoate in evidenta intreaga noastra capacitate de-a avea incredere si de-a darui. Iubirea este un dividend al recunostintei fata de felul cum desluseste persoana iubita sufletul nostru confuz si tulburat.”

“Fara rabdarea pentru negocieri, avem parte de amaraciune: de mania care a uitat de unde vine. E acolo un cicalitor care vrea ca treaba sa se faca acum si nu catadicseste sa explice de ce. E tot acolo, un cicalit care nu mai are curaj sa arate ca rezistenta lui sau a ei se sprijina pe niste contraargumente rezonabile sau probabil izvoraste din anumite lacune personale induiosatoare si poate chiar scuzabile.”

“Maturitatea inseamna sa devii constient ca iubirea romantica ar putea constitui doar un aspect ingust, si poate chiar meschin, al vietii emotionale, axat mai degraba pe cautarea decat pe daruirea iubirii- mai mult pe a fi iubit decat pe a iubi.  In cele din urma copiii pot fi profesorii neasteptati ai unor oameni care sunt de multe ori mai mari decat ei si carora le ofera- prin vulnerabilititatea, egoismul, dependenta lor deplina – o educatie avansata pentru un tip de iubire cu totul nou, in care reciprocitatea nu e niciodata ceruta cu gelozie sau regretata artagos si in care scopul real e nici mai mult, nici mai putin decat transcederea propriei persoane de dragul alteia.”

“Copilul il mai invata ceva pe adult despre iubire: ca iubirea autentica ar trebui sa implice o incercare constanta de-a interpreta cu maxima generozitate lucrurile care se intampla, in orice clipa sub pojghita unui comportament dificil si nesuferit. Parintele trebuie sa intuiasca ce se afla cu adevarat in spatele planseetului, bufniturii, al supararii sau al furiei. Si lucrul care individualizeaza acest proiect de interpretare- si-l face atat de diferit de ceea ce se petrece in relatiile obisnuite dintre adulti este- caritatea.  Parintii sunt predispusi sa plece de la premisa ca,  desi pot avea necazuri sau dureri, copiii lor sunt in esenta buni. De indata ce se va stabili corect care-i ghimpele care-i impunge, vor fi readusi la inocenta lor nativa. Cand copiii plang, nu-i acuzam ca meschini sau autocompanimitori, ne intrebam ce anume i-a suparat.  […] Cat de buni am fi dac-am reusi sa importam macar o particica din acest instinct in relatiile adulte- dac-am izbuti si aici sa privim dincolo de posomoreala si rautate, si sa recunoastem frica, deruta, epuizarea care se afla aproape invariabil in spatele lor. Abia asta ar insemna sa privim rasa umana cu iubire. “

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *