Haideți să o cunoașteți pe Aubergine!

Chiar dacă aproape trece anul, cred că  ar cam fi cazul să îi dedic un post special pentru toate peripețiile prin care m-a purtat pe două roți, această Aubergine, dar și pentru toate amintirile de neuitat din 2017. Desigur sezonul meu de bicicletă a început destul de târziu anul ăsta și s-a încheiat rapid însă ar fi totuși ceva de scris. 

Îmi amintesc destul de viu acea perioadă a primăverii lui 2017 când intrasem în febra cumpărării unei biciclete. Da, mi-am zis, una noua care să fie a mea. Prima mea bicicletă. Simt să îi mulțumesc lui F. pentru frumosul start din domeniu pentru că mi-a dat ocazia să biciclesc o DHS Challenge Impure…timp de 3 ani? Am făcut o mulțime de isprăvi cu ea printre care s-ar enumera lejer ”Cu bicicleta la mare”, câteva escapade la Ruse, Comana, Moara Vlăsiei si o bucată de Dobrogea…și asta doar așa la prima vedere.

Ei bine, la mine e o mare problema partea cu cumpărăturile. Mă țin departe de luat decizii. E partea care mă obosește cumplit. Să fie cu roata de 27.5” sau 29”, dar cadrul de cât să fie? Așa am luat la bani mărunți toți alergătorii-bicicliști din listă. Desigur, in geamul de la Bike Expert mi-a luat instantaneu mințile un Cube turcoaz care strălucea la soare. Ce?! Abia de aici mi-au început problemele, mă încadrez în buget sau mă arunc mai mult? Miaaau să mă salveze cineva, am strigat la un moment dat. Cube, Merida, Canondale….toate brandurile apoi am luat la picior toate site-urile si magazinele de biciclete.

Zen Garden Party!! ❤ #zencornerproject #gardenparty #carrotcake #cake

A post shared by Evelina Rustem (@squirrel_eve) on

Aici intervin mulțumirile către C. care mi-a zis clar cum stă treaba cu Cube și mi-a făcut frumos intrarea la magazinul Bike Expert, așa că m-am decis să salt puțin bugetul, și să reușesc să iau o decizie. Cube Access WLS Pro, după a doua plimbare pe Șoseaua Pantelimon în dreptul magazinului am zis ok, mno hai și-om mere în Berceni draga mea Aubergine.

Până să ajungem să facem vreo tură mai serioasă, deja mă luaseră iar pandaliile cu: ”-Evelino, dar îți trebuia roată de 29”?”… ”dar la cadru de damă de ce te-ai înfipt când tu știi că ai picioarele lungi?!” ”-Culoarea, mare noroc ai cu această culoare de-ți place la nebunie!”

Eeei, dragii mei, și dacă ați reușit să alunecați printre rânduri până aici hai să va spun și pățaniile.  Era o zi de duminică, frumoasă nevoie mare, parcă printre primele zile cu vreme ireal de frumoasă…mi-aduc aminte că m-am întors val vârtej după clasele de duminica, mi-am pus câteva provizii în rucsac, am pornit strava și am zis că fac o bucla de vreo 30 de km așa. Era cazul să mă împrietenesc cu Aubergine. O luasem și voiam să scap de piticii din capul meu cum că nu e ce trebuie.

Toate frumoase, de vis, iar bucuria aia când te îndepărtezi în ritm de croazieră de aerul din București, e ceva absolut minunat. Berzele își făceau cuib, serele prindeau culoare cu salată verde si ridichi pe la Vidra  iar eu simțeam că sunt pe cai mari.

Băăăăi și intru in Sintești. Palate, kilometri întregi de-a lungul șoselei de termopane. Atmosferă de primăvară fără prea multă populație însă sunt total nedumerită. Îmi revin în minte niște poze de pe net cu palatele astea și parcă tot nu-mi ieșeau la calcul….eu sunt lângă București nu lângă Alexandria. Mă gâdilă încă pentru câțiva metri o hlizeală maximă.

”-Băi Evelino, tu aici trebuia să ceri recomandări când ți-ai închis balconul!”

”-Hai, fă și tu măcar o poză! Așa din mers, că doar nu e prima!”

Combinația fatală vine cu o porțiune de nisip, pietriș și colb, o zdruncinătură, o frână (*din aia pe disc, hidraulică) o acrobație …și deja mă și ridicam de jos și îmi adunam rămășițele. De jur împrejur, sunau întrebările: ”-Domnișoară, sunteți bine? Aveți nevoie de ajutor?” Iar eu de acolo am mai pedalat  bine merci încă vreo 20 km până acasă, iar lui Aubergine i-am zis așa: ”- Acum vrem, nu vrem mergem înainte, am înțeles ce vrei să zici. Te-am supărat cu neliniștile mele și neîncrederea mea! E ok, acum suntem vinete amândoua!” Un singur popas am mai făcut până acasă, unde mi-am spălat rănile, juliturile si pantalonii rupți, în rest am strîns din dinți.

Asta se pare că a fost prima trântă din vina mea. (cea în care m-a dat mașina de ambulanță jos de pe șosea și m-a dat cu portiera de parapet nu se pune). Asta a fost prima tură în afara Bucureștiului cu ea. Fără yoga cu genunchii pe jos, urcat și coborît scări cu fața schimonosită vreo săptămână și jumătate.

Maaaaamă, apoi a venit vremea căpșunilor, și unde altundeva decât spre Comana și Greaca poți să faci o burtă plină de căpșuni?! Tura asta a fost epică, și am ajuns să o fac pentru că m-am ambiționat, că putea să se termine la km 6 chiar înainte de Vidra. Adică abia se schimbase aerul de București când eu visătoare, mă uit pe câmp și spre casele din stânga, drumul e peticit, mai în spate asfaltau gropile decopertate, bicicleta coboară frumos într-o zonă din asta când eu, căpoasă, trag de ghidon stânga să mă urc la loc, deși știu deja ce are să se întâmple. Mă întind cât sunt de lungă pe jos și ajung cu pieptul pe asfalt, desigur în stilul propriu, ca un arc țîșnesc în picioare. De data asta am mănuși, scap de julituri, rup pantalonii și în genunchiul bun, dar zic să continuăm până la bingo. Hai să mergem mai departe, că doar și așa ne-am pornit greu!

Tura mi-a adus multă bucurie, o am și acum în suflet. A fost o bucurie împărtășită. Au fost multe premiere în tura aia, vreme schimbătoare, ploaie torențială, șosele pustii, lanuri de grîu, maci și flori de câmp, berze, multe berze plescăind din ciocuri, o burtă de căpșuni, caise verzi, brânză și corcodușe. O zi intreagă hai-hui, nu foarte departe de casă, însă totul e atât de minunat când ieși din casă. Aș reface oricând tura de la Comana- Greaca- Valea Dragului.

Mă întind cu vorba, însă când vorbesc despre Aubergine mai e o tura ce i-a făcut botezul. Oh, come on, calmați-vă! Pe asta m-am ținut pe două roți, nu m-am mai dat de-a rostogolul. Mi-amintesc aici cu drag tura de la Vidraru. 

După o nuntă dansantă cu o noapte înainte, și cu o vreme cam nehotărâtă, eu încă aveam în gând ocolul lacului.  Și l-am dovedit înainte să înceapă ploaia, sau să vină noaptea. (*în tura cu pricina, ne-am urnit la ora 15 din Arefu).  Aici am simțit cu adevărat bucuria off-road, eu care mi-s tare ok și cu șoselele pustii. Coborîrea pe Transfăgărășan (*da, să știți că am gustat și din urcări) a fost o poveste. Șoseaua liberă, casca pe cap si genele pe spate. Oboseala aia dulce și revelația mea; ”-Măi, dar eu am mers cu furca blocată tot drumul?!” Da, Aubergine dragă, asta blasfemie pe off road, în noroi și pe coclauri, cam pentru ce ai fost tu făcută, eu te-am dus cu furca blocată. Învățăm împreună, ce sa-i faci?!

Bine ai venit în viața mea! Mi-ai dat un an scurt, dar intens, m-ai dat de pământ încât să nu uit unde mi-e locul, și nu-s supărată, am învățat multe cu tine. Mi-ai arătat locuri noi, mi-ai arătat cerul în toată splendoarea lui la marginea câmpului, m-ai urcat și coborît prin toate vitezele, m-ai dus și pe drumuri cunoscute, te-ai chicotit alături de alte biciclete, sau doar noi 2. M-ai făcut să trăiesc într-adevăr…și pentru asta îți sunt foarte recunoascătoare!

Ultima tură de anul ăsta m-ai alergat, dragă Aubergine, înainte de examenul oral de la Gradul II la proba rochiei de mireasă, o tură nocturnă spre Bragadiru cu însăși mireasa. Doamne, și cât ne-am mai chicotit. M. mi-e tare dragă, cu ea am început să pedalez in 2014 când ne-am aventurat Cu Bicicleta la Mare (*ea pentru a doua oară) și multe ne-au legat și întărit prietenia de atunci și până în zilele noastre. Multe povești avem de zis, și desigur multe altele de pus la cale drept pentru care îi multumesc și îi sunt recunoscătoare!

Drum bun, Cireșari!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *