Satori – un moment de magie

Când mă uit in urmă, parcă totul e pe repede-înainte. Chestie ciudată pentru mine, pentru că atunci când ajung să mă bucur de lucuri, mă bucur cu tot sufletul. Și nu sunt puține lucrurile pentru care să mă bucur cu tot sufletul și prin intermediul cărora fac câte un salt în atemporalitate.

Așa se face că acum ceva timp citem într-un status pe facebook ceva de genul:

Sursa foto: Pinterest

Și mi s-a părut absolut fantastică ideea.  Nu m-am dat înapoi de la a o încerca pentru că semnele de carte pictate se pare că au atras spre mine multe cărți inspiraționale de la oameni dragi mie, cărora le multumesc.  Oameni cu care am împîrtășit momente magice de-a lungul timpului.

E drept că nu am reușit să mă cocoț în vârful copacului în Ajun, dar de îndată ce am ajuns acasa dupa ziua plină de Crăciun păi am făcut lumina difuză (foarte hyggeligt), am scos o ciocolată bună de la Moșu” apoi am luat cartea primită de la A., ”Oscar și Tanti Roz” (Eric Emmanuel Schmitt) cu care m-am cuibărit în păturica mea pufoasă și nu am lăsat-o din mână până la miezul nopții când am dat-o gata. Exact așa cum mi-a spus și A. atunci când mi-a dăruit-o: ”-Asta se poate citi dintr-o bucată!”

          Postul de azi însă nu este neapărat despre cărți însă despre satori, așa cum am scris și în titlu.Totuși ca să ajungem la titlu trebuie să trecem la cea de-a doua carte, cu care mi-am început cea de-a doua zi. ”Iubire cu I mic”, primită de la M. începută intr-o atmosferă hyggeligt, în tren de data asta, stând tolănită pe doua locuri în drum spre munte.

           Satori este un cuvânt ce provine din japoneză, care s-ar traduce ca un moment de magie sau inspirație. Acea stare de spirit în care simți că timpul se oprește în loc. Știi despre ce vorbesc? Acele momente în care simți că totul e atemporal, ceva în genul cărților lui Eliade. Totul se scurge printr-o altfel de clepsidră, totul trece printr-un alt filtru.

           Satori ne zice de “seeing into one’s true nature ceea ce eu aș traduce ca acel tip de cunoaștere în care n-ai nevoie de cuvinte, n-ai nevoie de o experiență anterioră, dicționar sau alte ustensile. Trăiești un moment sclipitor în care te uiți în jurul tău și pare să simți cum viața îți picură într-un mod miraculos, cum poți să vezi o persoana așa cum n-ai putea-o vedea prin niciun alt tip de descriere, CV, sau alt fel de experiențe, moment sclipitor în care simți să iei o decizie care îți aduce bucurie imediată, și evident acea stare de plutire, acel moment în care ai acces la cunoaștere nemijlocită, neîngrădită.

Vai, și chiar daca poate vorbesc prostii, eu aș zice că spontaneitatea s-ar potrivi perfect cu acest satori. Bine, măcar în câmpul lexical.

             Eu mă gândesc exact la acele momente când deși treci prin pasaj pe la Unirii, muzica celor care cântă la câte vreun instrument are darul de a te purta pe alte frecvențe, și automat vrei să îi zici omului că ceea ce face, face extraordinar, un schimb de priviri, un leu in cutie. Sau atunci când îți vine brusc chef de umblat creanga și zici, mâine după sală mă urc în trenul de Oradea să îi văd surpriza din privirile și din sufletul bunicii. Tot entuziasmul crescând cu fiecare legănat de tren de peste noapte are darul de a îi da timpului tău altă valoare. Sau, ce zici de atunci când te reîntâlnești cu cineva drag și fără să ziceți mare lucru îți dai seama că bucuria e reciprocă.

            Ei bine, satori al meu cel mai recent e că eu m-am hotărît pac, într-o secundă, chiar după miezul nopții că dacă e rost de schi pentru a doua zi de dimineață, eu sunt pentru. Așa se face că doar am deschis dulapul și bagajul cobora singur spre ușă. (hahaha așa e când scrii pe oviațăînbagaj) Nădragi, cască, clăpari… mno, mănușile și geaca sunt deja acolo.

           E adevărat că abia anul ăsta am descoperit bucuria de a sta în copac până la cel puțin ora 8 dimineața, având în vedere că am schimbat orarul la școală, însă bucuria de a pleca într-o călătorie în creierii nopții nu o s-o scot niciodata din sânge. Și ador activitățile ce îți absorb atenția și concentrarea 100%. Apoi nicio șansă să mă las purtată de alte gânduri din top când cobor pe pârtie. Măcar să fiu pe fază când îmi trage cineva pârtia de sub picioare și să cad regulamentar fără daune.

View this post on Instagram

Ma delectez in fiecare zi cu cateva randuri din Mica Enciclopedie Hygge (Reteta Daneza a fericirii)…sunt zile in care stau si ma uit pur si simplu la coperta. De fapt vreau sa zic ca va multumesc pentru toate surprizele din ultimele zile, si desigur vreau sa subliniez ca m-au incantat la maxim toate momentele hyggeligt ce le-am petrecut cu voi nu numai acum in perioada sarbatorilor, ci de cand ne cunoastem! ❤❤❤ Timpul e minunat, iar toate clipele in care noi n-am simtit aceasta trecere ireversibila a timpului, ei bine, asta e ceea ce imi da mereu energia cu care va surprind de fiecare data. Multumesc pentru toate clipele minunate! Namaste #giftforthesoul #soulfood #mychristmaspresents #miau

A post shared by Evelina Rustem (@squirrel_eve) on

            Bucuria ce mi-o aduce muntele, marea de alb, de zăpadă, de norii pufoși din vale, e ceva ce-mi va umezi mereu ochii de fericire. Iar când vine vorba de schi, apoi mi-a lua mult timp (a se înțelege ani de zile) până să dezgrop din mine experiența lui 2009 când învățam să schiez în Parâng cu UNEFSul.  Pot în schimb să mă bucur acum că hobbiul ăsta a luat cursul normal și să le îndrept un gând de recunoștințâ profesorilor minunați din cadrul UNEFS, Dumitru Vasilescu și Florin Pelin care au reușit să completeze paleta mea de activități montane. E așa de recomfortant să știi că o sămânță plantată în sufletul cuiva, poate să înverzească oricând, nu-i așa?

Ziua s-a scurs fără să mă uit la ceas, dar îmi aduc aminte exact când alunecam fuga-fuguța să prindem ultima gondolă, ceasul digital arăta 15:57 adică, ultima coborîre. Si-mi mai aduc aminte râzând cum ceasul meu era 18:20 adica ora plecării trenului din gara Brașov iar eu cu pulsul 180 urcam treptele vagonului. Nu pot să nu mă dau lebădă acum la final și să zic că ideea de a merge și a schia în Poiană, pentru prima dată m-a dus cu gândul la Mihail Sebastian și cartea Accidentul.

One Comment Add yours

  1. Ioanna says:

    I’ve sometimes wondered who I would be without all the books I’ve read. Would I be a different person? Would I like different things, love different people?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *