Dacă era ceva ce să îmi fi dorit cu tot sufletul atunci când venea vorba despre revelion, păi atunci era un singur lucru la care să-mi fugă timid mintea. Așa se face că de câtiva ani încoace mi-am luat inima în dinți și am experimentat tot felul de idei nonconformiste. Acum doi ani alegeam să-mi iau un bilet de tren la cușetă de la Deva spre București dupa un city break in zona Deva-Hunedoara pe care nu apucasem să le bat la picior până atunci, să văd artificiile în Petroșani și să mă las legănată de tren o noapte întregă. Anul trecut am schiat la Predeal pe Clăbucet până la ulimul strop de energie. Mai rămăsese o chestie la care încă îmi mai fugea mintea timid uneori, însă mi se părea pentru moment undeva doar o idee.
Am început să fac asta în momentul în care mi-am zis cu voce tare: ”-Tu pe la alte revelioane prin apartamente sau la făcut grătare în frig până la miezul nopții nu mai faci!”
Ei, și așa fără să fac nimic, mă lăsam purtată de valul timpului spre ultima zi din an. Nu cu foarte mult timp înainte după ce am trimis un val de vederi pe la prieteni dragi de peste tot, primesc un mesaj vesel. Întotdeauna schimbăm mesaje emoționate când Poșta Română își face datoria. Pe lângă asta A. îmi spunea că vine în țară de sărbători și că petrece la Cabana Gențiana. Moment în care, eu luată de val mă super entuziasmez și îi spun ca fac o chestie extraordinară. Am recitit de câteva ori mesajele schimbate cu A. să mă asigur că ea mi-a propus să mă alătur lor și nu m-am autoinvitat luată de val.
Cunoșteam în total 3 oameni, le-am propus și eu la rândul meu altor 2 oameni dragi să se alăture planului nebun și iată că deja era rost de făcut bagajul. Cu părere de rău, rând pe rând au venit si mesajele de retragere, însă eu am rămas de neclintit.
Așa se face că am rămas pentru o vreme într-un loop din care nu reușeam deloc să ies cu o rimă decentă în stilul imnului ghizilor BTT. Abia la întoarcere, uitâmdu-mă peste crestele Retezatului și peste fotografiile pline de viață am reușit să o zic:
”La cabana Gențiana, la cabana Gențiana/ Îți mai și îndrepți coloana/ Noaptea pe la 3, hei”
Cu o parte din echipa cu care urma să ne petrecem ne-am cunoscut în Hațeg, iar cu cea de-a doua la Cabana Cascada din Cîrnic.
Trebuie să zic și că pentru mine Retezatul era la a doua vedere. Prima oară a fost cu cântec prin vara lui 2014 (exact in ultima zi a verii) și cu toate peripețiile din tura cu pricina trebuie să zic că mi-a picat cu tronc încă de atunci. Tot atunci am decis să îi mai dau o șansă instagramului, iar acum dup 3 ani iată-mă la 2019 de postări (alaltăieri, pe 1 ianuarie, aveam fix 2018, pardon).
Mă surprinde plăcut de fiecare dată memoria și toate sertarele sale. Până la plecare puteai să mă arăți cu degetul că nu puteam să zic multe de tura asta. Însă odată ce am pășit din nou pe potecă informațiile au început să se uploadeze iar pe retină, chiar dacă acum culorile erau stropite de niște petice de zăpadă.
”-Ah, aici ai făcut popas, dincolo ai făcut poză, mai la câțiva pași mai încolo te-ai chicotit la nu știu ce gluma, and so on!”
Sincer, pot să număr pe degete turele făcute cu un rucsac mai mare de 30 de litri. Da, și asta pentru că nu am făcut multe ture cu rămas peste noapte la cabană, deși ador lucrul ăsta. Ei bine, Cabana Gențiana este una în care nu se servește mâncare, eu reținusem și că este apă dar poate să fie înghețată, așa că s-a umplut frumușel rucsacul cel mare. Nu m-am văitat pe drum, deși îl simțeam în spate, ba mai mult, m-am bucurat că am ocazia să fac o tură cu el în spate.
Știam din experiența ultimului an, cel puțin, că nu mai sunt așa o haplea când vine vorba de mâncare, dupâ cum poate o parte din alergători și-ar aduce aminte despre mine, că am un meniu cu 3 feluri în rucsac în orice moment al turei. Turele cu bicicleta dar si de drumeție de anul ăsta le-am făcut cu un rucsac mic, și cu pachet puțin. Însă am zis, măi, hai să fie că și dacă o rămâne, le lăsăm cabanierului.
Hopa trop, în galop mă bucuram pe potecă exact ca o căpriță, mai mult decât o veveriță cum mă cunoaște lumea ronțăind de zor muguri de brad înghețați. Mmmm și ce savoare care iese la iveala pe parcurs ce se topește gheața, trebuie să încercați măcar o dată!
Deși îmi aminteam cabana doar de afară pentru că atunci vara, m-am tolănit frumos pe iarbă cu o ceașcă de ceai și am tras cu ureche ala grupul ce cânta de zor la chitară, acum am simțit așa o bucurie să îi trec pragul și să îmi dau jos rucsacul greu chiar lângă sobă.
N-am stat mult aici, dar cu singuranță Cabana Gențiana s-a cuibărit în sufletul meu pentru totdeauna. Chiar dacă am stat puțin, a fost o tură în care am râs mult, am dormit bine, am văzut luna luminând muntele atât de strălucitor, am văzut cerul plin de stele, ne-am bătut cu bulgări de zăpadă exact după miezul nopții, un meci de 5+ stele aș zice, am ascultat-o pe Cati Visinescu cântând la chitară până spre dimineață. (”N-ai amintiri”, melodia ce v-am sharuit-o alaturi, mi-e draga de numa-numa.)
Mi-am amintit de cartea ”Singurătatea verticalelor” și de povestea tragică a lui Cuxi (Alexandru Brăduț Șerban), (cu ajutorul lui C., care mi-a și dăruit-o cu ani în urmă), de evenimentul tragic din Retezat din aprilie 2017,cu moartea Getei Dor Popescu. Am fost surprinsă să iau cartea din bibliotecă și răsfoind-o să deschid chiar la relatarea accidentului. De altfel așa cum m-am anunțat, am stat cuminte pe lângă cabană, n-am mai făcut chestii doar din curiozitate, știu că echipamentul, cât și cunoștințele nu mă fac pregătită pentru traseele de iarnă. Am urcat însă agale până la crucea lui Cuxi . Ce chestie interesantă cu numele celor doi, Brăduț și Dor, m-am plimbat în tăcere gândindu-mă la asta.
Revelionul a fost demențial, după cum ziceam. Fără semnal la telefon, la altitudinea de 1670 de metri, numărătoarea inversă a celor aproximativ 50 de persoane, cele câteva artificii, dar și nelipsita șampanie, în pahar cu picior, regulamentar (mulțumesc M.&M. că ați reținut alintul meu) și bătaia aprigă cu bulgări din fața cabanei m-a ancorat atât de bine în forma mea autentică de spirit liber. O să port mereu în suflet imaginea cabanei scăldată în razele albe ale lunii și zăpada străluncind la picioare, cerul senin arătându-mi parcă prietenos, doar constelații cunoscute.
Omul de zăpadă făcut de cu ziua, cât și îngerașii de pe traseul dinspre Cabana Pietrele mi-au lăsat copilul interior să se bucure chicotind de isprava de sfârșit de 2017 cât și de inceputul de 2018. Și desigur amintesc si de momentele de pe traseu cât și din fața cabanei Cascada din Cîrnic când am depănat amintiri cu @Jnepenii.
Mi-amintesc inclusiv ziua în care A. îmi spusese de planul cu Gențiana. Doamne, mi-aduc aminte cum am plutit in drum spre casă coborând dealul Cotroceniului. Nici cu copiii la ore n-am putut să mă abțin din chiuit 🙂 Cam atât de mult a însemnat planul ăsta pentru mine.
Hai, la mulți ani …și la cât mai multe bagaje pe picior de plecare să aveți în magicul 2018!
Vreau si eu un asa revelion de poveste ?