Vin spre voi cu această postare despre tufele de liliac și de glicină din Cotroceni exact după echinocțiul de primăvară, întrând oficial în acest anotimp parfumat. Google sărbătorește cu un Doodle despre J. S. Bach ceea ce înseamnă că îl face și sonor.
Rapid mintea mi-a fugit printre filele cărții pe care o citesc acum ”Fiica Ceasornicarului”, Kate Morton fiind scriitoarea mea favorită, și la faptul că subliniasem acolo un fragment care amintea de J.S.Bach. Vă invit să îl ascultați pe fundal atâta timp cât citiți acest blog. Nu mă mai intreb cum s-au nimerit toate astea așa, ca într-un tabou. Mă bucur și gata!
Temperatura din termometre ne schimbă radical starea de spirit, așa că sunt convinsă că dacă ai de parcurs cel puțin 5 minute de mers pe jos spre locul de muncă, ești cuprins un pic de nostalgie în perioada asta când copacii își incep un nou ciclu.
Dacă ghinionul te duce doar în Pipera sau în cartiere unde verdele e doar sintetic, te rog, fă-ți timp de o plimbare prin Cotroceni indiferent de zi, de oră sau de vreme. O plimbare în care să-ți scoți telefonul din buzunar doar pentru a face poze doar cu vreo pisică sau cu florile care au început deja să explodeze. În rest stai offline și bucură-ți toate simțurile.
Da, da, zic toate simțurile pentru că de acum natura are să ne încânte în lanț. Doar nu ați pierdut bucuria de a molfăi câte o floare dulce de salcâm ca atunci când erați mici, nu? Privesc mereu Cotroceniul ca pe o Grădină Botanică mai mare, o grădină de care mi-e tare drag si de care mă bucur zilnic de aproape 8 ani de zile.
O singură dată m-am gândit că poate ar fi cazul sa mă mut in altă parte cu școala, undeva mai aproape de casă…însă apoi m-am trezit la realitate. Asta este o despărțire pe care nu știu dacă aș putea să o suport. E gura mea de aer într-un București prăfuit și superficial, e poarta mea de magie a la Eliade sau Mihail Sebastian.
Nu vreau să vă țin pe ghimpi prea mult, însa anul trecut, cumva din joaca mi-a venit ideea de a documenta copacii și arbuștii acestui Cartier Botanic. Adica să știi unde poți merge să prinzi o tufă de liliac înflorită și parfumată sau pe unde să îți plimbi pașii pe sub o boltă de glicină. Să știi unde e bradul care stă falnic și te încurajează într-o decizie importantă sau unde sunt platanii care stau ca niste bătrâni înțelepți. De îndată ce imi venise acest gând năstrușnic mă și apucasem de treabă pentru că aveam o oră de dirigenție, așa că ne porniserăm în plimbare pe străzile Cotroceniului.
Ei bine, sparg gheața acestui proiect mai amplu, cât să puteți să vă organizați din timp și să ajungeți pe străzile parfumate de liliac si glicină. Îmi imaginez ceva mult mai interactiv si mai colorat, ca o hartă sau chiar o aplicație, dar asta posibil să apară pe parcurs, dupa ce voi striga după ajutor spre toate cunostințele mele pricepute și ITiste.
Iată deci străzile gazdă pentru tufele de liliac. Recunosc, sunt favoritele mele din totdeauna, așa că adesea mă intreb când vor face cei de la DoTerra o sticlă cu ulei esențial.
Străzile Frederic Joliot Curie, Nicolae Tomescu, Mirinescu, Capitan Vijelie sunt cele mai populate străzi cu de tufe de liliac.
Apoi Străzile Romniceanu, Mihai Ciuca, MihailObedenaru sunt pe locul II cu cate 3 tufe pe fiecare. Am păstrat ascunse numerele caselor, deși le am scrise intr-un notes de anul trecut pentru a păstra totuși un pic de mister în căutarea tufelor dar și siguranța celor care locuiesc acolo.
Pe stradaCarol Davila sunt doua tufe mici, exact pe linia ce ar desena frumos fundul literei ”U” intre intersectiile cu străzile Joliot Curie si Herescu.
Doctorii se întreg în gesturi galante întâmpinându-ne cu câte o tufă de liliac. Dr. Drăghiescu pe la jumătatea străzii, Dr. Lister mai aproape de dealul Cotroceniului decât de Eroilor, Dr. Eugen Iosif pe la jumătate și el.
Bld Eroilor vis a vis de secția de poliție o tufă singuratică, cât și pe Dr. Petre Herescu mai apoape de parcul Romniceanu.
Glicina: Strada Nicolae Tomescu colț cu Lister , Dr. Louis Pasteur colt cu Obedenaru, Strada Robert Koch, Intrarea Dr. Vicol. Mi-aduc aminte și acum bucuria din momentul în care am descoperit Glicina, de prin cărțile Rodicăi Ojog Brașoveanu în parteneriat cu google. (hahaha)
Magnolii sunt cam in orice curte din Cotroceni, galbene, roz, albe gata să te încânte cu lumânările lor aprinse pe ramurile neînfrunzite. Pisicile ies si ele leneșe la plimbare. Dacă ești norocos prinzi 1-2 in the mood of gâdilat.
Și bonus, nu pot să țin doar pentru mine cele 2 tufe de iasomie ademenitoare (Ioana, that Jasmine) din Strada Iatropol colț cu Mirinescu (2 tufe mari una de iasomie si una de liliac) si Strada Louis Pasteur colț cu Mirinescu.
Și pentru că voi știți că imi plac jocurile …ei bine vă invit la joc.
1. Completati lista cu o tufă sau vreun copac fain care are să vă iasă în cale încât să dăm leapa mai departe.
2. Reorganizati literele unui nume de strada in numele unei flori. (exemplu: Carol Davila- Dalia) Se accept daca omiteti vreo litera sau trebuie sa dublati o vocala existenta.
3. Impartasiti si cu noi din bagajul vostru o fotografie colorata cu acest cartier unde arhitectura se imbina nemaipomenit cu natura.
Drum bun, Ciresari!