Memorii de pe Camino de Santiago- saptămâna a doua

Vin agale spre casa avand in mana Jurnalul lui Jeni Acterian dupa clasa de yoga, prima de dupa concediu. Se face in curand anul de cand am plecat pe Camino de Santiago, asa ca e rost sa reiau firul povestilor de unde am ramas. 

Ordinea zilelor din frumoasa calatorie initiatica a fost tinuta doar de agenda in care am scris cu regularitate. In rest timpul se dezmortea frumos intre rasarit si apus. O senzatie aparte sa poti sa le vezi mereu din locuri diferite, plecand mai departe. Mereu mai departe.

Etapele in urmatoarele 7 zile au aratat asa:

8. Ventosa- Santo Domingo de la Calzada  -37, km

9. Santo Domingo de la Calzada- Villafranca Monte de Oca – 34.4 km

10. Villafranca de Oca- Burgos – 38,7 km 

11. Burgos- Hontana – 31.1 km

12. Hontana- Fromista – 34.2 km

13. Fromista – Calzadilla de la Cueza- 38 km

14. Calzadilla de la Cueza- Sahagun – 22,6 km

Săptămâna începuse cu veselie și cu un corp nerăbdător de mișcare. Bucuria de a străbate la pas poteca ce desparte lanurile de țelină…sau sfeclă direct prin jetul de apă caldă ce stropește plantele, sau uimirea cu care mă uit cum praful roșiatic de pământ terra rossa mi se urcă pe picioare sunt emoții ce îmi străbat corpul si chipul. Chipul pentu că râd cu pofta de câteva ori si pentru prima data dupa 8 zile de mers pe jos întâlnesc o româncă.

Și tot pentru prima dată în 8 zile prind prima ploaie în Spania, însă de la cădura patului din Albergue unde deja îmi făceam siesta. Din vânzoleala uriașului adăpost pentru pelerini mă proiectez automat în ideea de tabără pentru adulți. Un furnicar de naționalități, de obiceiuri și voci înșirat frumos pe 3 etaje.

Oboseala însă începe să se cuibărească și în piciorele mele de sportivă. Purtarea aceleiași perechi de încălțăminte în fiecare zi, dar mai ales forma de relief fără prea mari diferențe de nivel, astea cumulate, mi-au dat o inflamație pe tibial anterior.

O inflamație ce m-a făcut mult mai calculată cu fiecare pas, cu fiecare călcătură. O durere ce m-a adâncit rapid în tot soiul de gânduri și amintiri. Deși mă pornesc în timp record de la albergue, pierd cărarea și merg pe ea la naiba în cărți până consult GPS-ul. Din gașca vorbăreață care se strânsese în jurul meu, deși dimineața o păstram pe Camino pentru mine și introspecțiile mele am fost singura care a zis pas si a făcut cale întoarsă.

Abia răsăritul ce a făcut deodată tot cerul roșiatic m-a făcut să zâmbesc și să mai uit de supărare. Doar. hei…ești smiles away from home, dear, ce rost are să stai îmbufnată toată ziua.

https://www.instagram.com/p/BpJYM1AFSGG/

Villafranca Monte de Oca mi se strecoară în suflet cu oamenii ce s-au alăturat natural practicii de yoga. Oameni noi, cu care  nu mai mersesem până atunci, dar care s-au bucurat cu toată inima de experiența ad hoc.

Vechile obiceiuri se întorc împreuna ca un bumerang. Așa ca in Villafranca Monte de Oca, în acel Albergue asemeni unui labirint mă trezesc să merg spre toaletă și mai mult de atât îmi arde de ronțăială. Parcă aș fi ciugulit ceva din provizii.

Stele ce ne arată drumul prin pădurea deasă de pini. Luna care a apus deja, nu face decât să îmi îngreuneze pașii călcând mereu pe teren necunoscut și tresărind la fiecare lanternă ce se apropie în viteza bicicliștilor nocturni. Aerul e atât de curat și de rece încât parcă vezi în direct întreg procesul de transfer a oxigenului din alveolele pulmonare în sânge.

Presar lungul drum spre centrul orașului Burgos cu o descălțare la jet rece de apă cât să îmi restartez energia, cu o baghetă proaspăt scoasă din cuptor și cu un plic de izotonice. Am senzația că nu mai ajung la frumosul albergue cu lift. Mai apoi abia de apuc să văd mai mult într-un picior decât în două centrul orașului. E timpul pentru un nou la revedere, așa că udăm cu cervezza.

Hontana e un loc agățat de sufletul meu pentru totdeauna. Și desigur îl recomand tuturor pelerinilor. Drumul e prăfuit și îngreunat din cauza durerii, însă presărat cu atât de multă bunăvointă din partea celorlalți. Așa că azi e ziua în care universul îmi face un abonament all inclusive! Primesc masaj, creme, sunt însoțită în pasul meu șontâc doar-doar să mă știe pelerinii în sigurantă, altcineva face schimb de paturi numai pentru a mă scuti de a mă cățăra în patul de sus, altcineva îmi va aduce salvarea prin simplul fapt că îmi amintește de minunatele benzi izo-kinetice (fără de care să nu te pornești la drum, pelerinule! Sunt bune în atât de multe situații!)

View this post on Instagram

Day 10 – 19th September Villafranca Montes de Oca to Burgos One of the most memorable breaks on the way to Atapuerca. I always enjoyed to have a break in a special quiet place in nature than the usual noisy and crowded places to "descansa". For me, breaks were specially to breathe and enjoy this wonderdul surrounding and the way the outer universe spread in my inner universe and reverse. Breaks were to write down my toughts, to listen for birds, here especially to listen for the little drops of water falling down on the leaves, to watch little animals, to watch the camino friends passing by. Breaks were amazing too. 💜💜💜✨ . . . #mycaminoexperice #caminoprovides #caminofrances #caminodesantiago2018 #vivecamino #caminolovers #walkingcamino #breakoftheday #naturelovers #foggyday #asantiago #aburgos #mochileros #mochilasviajeras #latergram

A post shared by Evelina Rustem (@squirrel_eve) on

Acea binecuvântare dată de bazinele cu apă rece (pentru care aș recomanda oricui Hontana). Apă rece ce îmi însoțește mereu turele cu adevărat reușite. Si toate acele clopote batute calm la fiecare oră din noapte ca un reminder bun că toate sunt cu adevărat în viața mea. (Desigur, eu am auzit clopotele conștient doar la vreo 3 ore, în rest am aflat doar din poveștile celor cu somnul sensibil) :))

Toată zona dintre Hontana si Fromista m-a întos cu gândul în Dobrogea mea prăfuită vara cu ale sale garduri din piatră. Ruinele bisericii sfântului Anton mi-au mers direct la inima în ritmuri instrumentale. Shazamul a dat cel mai mare kix din câte cunosc, însă cumva titlu albumului a ajuns totuși la mine printr-un alt pelerin. (O altă bucată de melodie, însă în același stil)Se spune din bătrâni că funcționează un soi de Radio Camino.  Acest  instrumental nemiapomenit acompaniat de un cocoș la termen scăldat în culori rozalii de răsarit de soare.

Meseta mă trimite brusc într-o secvență de introspecție în mers. Astfel că nu știu câte s-au derulat în fața ochilor mei din cufărul cu amintiri pe când drumul și pietrele se dizolvau pur și simplu.

https://www.instagram.com/p/BpSBxJ-l27k/

Pentru prima dată în aproape 2 săptămâni mă întâlnesc cu doi pelerini speriați de bombe, care vin din urmă cu ceva în stilul știrilor de la ora 5 scris in bold BREAKING NEWS. Deși nu m-am simțit în pericol nici măcar o clipă pe Camino până în punctul acesta, pare că un sâmbure din ăsta prost poate să stârnească patternuri vechi și mecanisme învechite bazate pe frică și nesiguranță. Da, chiar și după toate dovezile universului de cu o zi mai înainte. Totuși am situația sub control, iar tot ce observ e absolul uimitor.

În punctul în care eram în impas dacă să continui, sau nu, cu alți 17 km în pustiu numai ce citesc cu intonație și cu voce tare numele satului în care intram. Carrion de los Condes…cum? Carry on? Keep calm and carry on! Da, iau bezi izo-kinetice, ma bandajez dupa tutoriale youtube chiar în farmacie, și pe-aici mi-e drumul!

https://www.instagram.com/p/BpTtx4Qlk9_/

Luna plina alunecă și ea în paharul de vino tinto în timp ce două pisici mi se gudură pe la picioare. Oare cum e să mergi noaptea pe Camino? Adorm cu ideea asta.

”Pădurea de alături își împrăștie parfumul în valuri. E întuneric și nu pot idntifica încă copacul, însă mă duce cu gândul la un brăduț odorizant de mașină. Aerul alunecă în valuri reci intercalate cu unele calde inainte chiar de răsărit. Să fie totul doar în capul meu?”

Sahagun îmi dezvăluie centrul geografic al drumul spre Santiago de Compostela iar eu mă comport ca o pisică într-o frumoasă zi de duminică. Adică nu e nici ora 12 iar eu m-am cazat deja și mi-am mâncat prima prăjitură pe ziua de azi.

Îmi petrec restul zilei în piața centrală unde m-am postat frumos la umbră și privesc la spaniolii ce știu să se bucure sonor de weekend. Sunetul de pahare si farfurii mă trimite cu gândul la jocul Dinner Dash, iar cei doi frați ce duc spre vârsta a 3-a, care fac baloane de săpun pentru bucuria copiilor din toată piața ma fac să mă simt de parcă mă uit la un desen animat foarte colorat. E o stare de spirit nemaipomenită aici, de bună seamă.

Albergue-ul este într-o fostă biserică. Imaginea lunii pline care zâmbea într-un ochi al ferestrei inalte asemeni unui vitraliu mi-e incă foarte clară pe retină…și în memorie. Mă trezisem lac de transpirație după un vis la fel de bine conturat.

Deși se apropie anul de când porneam veselă și cu inima ușoară pe acest drum, amintirile și experiențele trăite acolo mă însoțesc în continuare zi de zi. Mă bucur cu toată inima de modul în care lucrurile se așează ca într-un puzzle și de modul în care simt influența caldă a drumul pe sub câmpul de stele.

Buen Camino…și Drum bun, Cireșari!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *