Pas cu pas cea de-a treia săptămână pe Camino Francez

E adevărat, e rost de sărbătoare zilnic pe Camino prin simpla stare de spirit și prin bucuria de a petrece timpul in aer liber cu picioarele pe pământ. Săptămâna asta în schimb mă va aduce în pragul vârstei de 29 de ani. Dar mai e cale lungă până acolo.

Cea de-a treia săptămână de drumețit a fost împărțită cam așa. Înainte, menționez și faptul că deja mi se aprinseseră călcâiele pentru două lucruri: să mă prindă ziua de naștere, dacă se poate sus pe munte, în cel mai înalt punct din segmentul ce a mai rămas până la Santiago și al doilea să tot îi dau în mers până în Finisterre.

  1. Sahagun- Mansilla de las Mulas – 36,8 km
  2. Mansilla de las Mulas-Leon – 18 km
  3. Leon- Hospital de Orbigo- 33,7 km
  4. Hospital de Orbigo- Rabal del Camino – 36,4 km
  5. Rabal del Camino- Ponferrada – 32,9
  6. Ponferrada- Villafranca del Bierzo- 24,1 km
  7. Villafranca del Bierzo- O cebreiro- 28,4 km

O săptămână în care durerile s-au mai diminuat, atenția fiind atrasă cu poftă de peisajul din ce în ce mai verde. Meseta și mersul la șes s-a terminat și am fost curioasă să văd dacă mai știu să urc și pante.

Lungul drum dintre Sahagun si Mansilla de la Mulas cu acel vid de 17 km fără așezare omenească l-am înveselit cu o pălărie de floarea soarelui care m-a însoțit. Am numărat semințele, am creeat în ea un adevărat smiley face mâncând semințele intr-o anume ordine. De altfel picior de om nu prea am întâlnit, deși e un punct de pornire pentru mulți pelerini.

Mansilla de las Mulas vine cu un râu ce îmi aduce aminte de Bistra din satul bunicii, așa că îmi găsesc un loc pe unde să mă strecor în apa rece și să scriu în agendă la ceas de seară. Simt satul ăsta cu adevărat doar ca un punct de trecere, nu îmi imaginez măcar posibilitatea de a mai rămâne aici.

Astfel că de aici și până în Leon e doar o aruncătură de băț, cred că și cea mai scurtă etapă din toată experiența mea. Asta pentru că din Burgos și până aici, mi-am învățat lecția. Ziua ce atinge un oraș important trebuie să fie cât mai scurtă, tocmai ca să ai toată energia la dispoziție pentru a te bucura de plimbarea în cetate.

Ei, și ce zi de poveste a fost aici în reîntâlnirea cu Giulia si Cezar cu care înfăptuim frăția benzii izokinetice. Poate ar fi o idee să trec de la nivelul youtube la un curs si mai strșnic pentru asta. Dimineața a fost prevăzută cu Fashion Day purtând sacul de dormit ca pe o geacă luându-mă după nasul roșu de Rudolf și dinții clănțănind neîntrerupt în gură.

Hei, azi e 25 Septembrie, sau Decembrie?!

Odată cu sacul de dormit a venit si decizia cum că a venit momentul să îmi iau o geacă și să nu mă mai vait atâta. Pentru că tot eram în zi de fashion, am dat peste cea mai faină geacă tehnică. Am plecat împreună, și între noi fie vorba, din ziua aia e nelipsită în bagajul meu de umblat creanga.

Albergul în care am dormit a fost o mănăstire benedictină. Așa că sforăielile au fost împărțite în camere diferite: femei și bărbați. Însă trezirea nu ne-a fost dată de o măicuță cu vocea-i blândă, așa cum m-aș fi așteptat în condițiile astea însă de un domn ce umbla cu muzica bisericească pe telefon trecând fulgerător pe lângă întrerupătoarele ce făceau ca albergul să pară însăși raiul. Eu dormind ca de obicei, conform vârstei, în patul de sus, trezită după un somn adânc, am avut pentru câteva momente senzația că sunt pe masa de operație …și că poate  chiar în drumul pe mai departe, alb ca tavanul si pereții ce mă înconjurau.

Următoarea oprire de peste noapte a fost o decizie calculată îndelung. Kilometrii întregi de răzgândeli și calcule. Moment în care în cale mi-a ieșit o balegă veche turtită pe asfalt în formă de inimă. Ei, din momentul ăla chiar nu mai am niciun dubiu. Este iubire, maică, pe toate drumurile! Pentru asta mă opresc peste noapte la Hospital, tocmai ca să bem șmecherește o bere. (haha nu te-ai prins nu? și recitești de zor ultimul paragraf…păi s-a bem o bere la spital, mna)

Lăsând gluma la o parte, Hospital del Orbigo e un loc deosebit și chiar recomand popasul aici. Are un pod muy romanico foarte fain, o apă rece și clară în care ne-am scăldat piciorele obosite. Două alberguri cel puțin sunt de urmărit cu interes: Albergue Parroquial Karl Leisner și Albergue Verde.

https://www.instagram.com/p/Bpb45MKF6yx/

Luna mi-a însoțit pașii grăbiți ai dimineții pentru că se luminează din ce în ce mai târziu, așa că într-un fel visul de a merge sub clar de lună s-a împlinit aici. Distanța rămasă până în Santiago de Comostela se micșorează văzând cu ochii. 262 km par la doar ”un salt de pisică distanță” cum ar spune neamțul sau ”doar la un scuipat distanță” cum ar spune evreul. Noi pe românește zicem la un băț distanță. Râdem cu poftă și mergem mai departe.

Timpul a întepenit, la fel și noi toți pelerinii care pentru câteva momente suntem absorbiți de răsăritul de soare care mă duce cu gândul la toate acele răsărituri de soare așteptate cu sufletul la gură la malul mării.

View this post on Instagram

Day 18 – 27th September Hospital de Orbigo to Rabanal del Camino 36.4 km I embraced the changing of my rhythm on this pilgrimage. Waking up early in the morning and walking until the first sun ray was a delight every single day. ☀️☀️☀️ It's impressive that even if I saw new places every day I didn't have dreams of them or continue the walk in my dreams as usually happens to me after a hike into the mountains…but now after a month I can close my eyes and re-walk the camino in my imagination so clear. . . . #mycaminoexperience #sunlight #sunlovers #alberguedeperegrinos #vega #sunrise #sunriselovers #caminodesantiago2018 #skymap #cloudscatcher #cloudscapes #caminodesantiagodecompostela #vivecamino #mochileiros #mochilaviajera #caminofrances #caminolovers #camino2018 #latergram

A post shared by Evelina Rustem (@squirrel_eve) on

Popasul din vârful dealului chiar înainte de Astorga nu e de ratat. M-a transferat rapid într-o poveste cu zâne în care cineva, nu știm cine, a aranjat totul pentru întâmpinarea pelerinilor în cel mai inedit mod apoi și-a luat tălpășița. Ștampila e simplă dar grăitoare. O inimă ce îmbină soarele și luna într-un sărut. Îmi intru în atribuții  și stampilez câteva credențiale.

Rolul meu ne stârnește pe cei care ne știm deja de atâția kilometrii la un joc fain. Fredonăm melodii cunoscute pe care le adaptăm situațiilor. Iată cum mă transform rapid în ”I.m the staaaaamp maaan”  Ski-bi dibby dib yo da dub dub, apoi  ”We.re going to Santiago- ago- go -go gooo” sau de ce nu ”If you.re a real pilgrim, please wake up! Please wake up! până la Hello from the other siiiideeee (atunci când trecem o pasarelă de vreo 4 etaje peste o singura linie ferată, un labirint aerian de-a dreptul).

Adidașii mei se întâlnesc la pas cu perechea de culoare diverită La Sportiva Bushido, zambim și noi purtătorii și ne vedem de drum. Tot aici găsi amuzant ca eu port roz iar un alt pelerin poartă albastru, culorile tipice pentru femei și bărbați.  Astorga ne vrăjește cu legende locale despre prăjturi gustoase, nu pot refuza o pauză prelungită deși sunt abia la jumătatea drumului.

După alți kilometrii frumoși prin peisaje mereu în schimbare. Simt că ne apropiem iar de munte, vegetația e din nou verde iar în față se arată îmbufnat un nor care deja se scutură pe dincolo de deal. Încep pronosticurile și pariurile la cât credem că mai durează până se scutură pe noi, cei întârziați. Dar mai ales dacă oare vom mai prinde vreun pat liber având în vedere că e deja spre ora 18. Ne cruță, dar mai mult ne îmbie abia peste noapte la somn picurând în geam. Din totdeuna mi-a plăcut să ascult ploaia bătând în geam.

Urcarea spre Foncebadon îmi amintește de munții de acasă. De aerul rece și atât de curat de la munte. Mă minunez încă o dată de ideea în care de 3 saptămâni plec la drum mereu înainte de răsăritul soarelui, merg vreo 2 ore sub cerul înstelat. Acasă nu am făcut asta niciodată. Cu toate astea e o stare de spirit nemaipomenită.

În curând voi umple cu stampile primul credențial. Pasionată fiind de ștampile, nu m-am dat înapoi de la formele tare variate și atrăgătoare.

https://www.instagram.com/p/Bpj2_rPlSZ8/

Cărarea se aglomerează din ce în ce mai mult. Jnepenii pictează de-o parte și de alta a potecii covoare verzi iar eu zburd ca o căpriță pe coama unui dragon. Așa de dor mi-a fost de niscavai diferență de nivel. În Molinaseca, pe partea cealaltă a muntelui, unde pare că scot flăcări pe nări de la căldura amiezii, mă încolăcesc ca un pui de koala pe balustrada de piatră a unui pod pntru puțină răcoare.

Ponferrada vine cu acea stare de spirit în care nu știu efectiv ce să fac mai întâi: să mănânc, să-mi spăl rufele, să fac duș, să trag un pui de somn? Vai și le faci mai apoi pe toate în grabă după ritual.

Geocaching-ul mi-a dezvaluit două locuri ascunse dar scăldate în flăcările oranj ale apusului de soare și în acorduri de chitară și de muzică de stradă. Ah, sunt în culmea fericirii. Parcă am găsit acea ușa a dulapului ce dă spre Narnia, spre o lume de poveste.

Mmmmm scurtez saptămâna tocmai pentru că weekendul a fost special. E rost de sărbătoare! Ole! Să mieunăm în limbi străine…curând!

View this post on Instagram

Day 17- 26th September – Hospital de Orbigo 33.4 km They woke us up so early and so loud! Wake up! Buenos dias! Aleluiaaaa! Wake up! Buenos dias!! Having the upper bed and a bright white ceiling over ny head when they switched on the light I had the feeling of being on a surgery table…or even on the way to some other lifes. 😂😂😂 But even with this kind of military style waking up I could activate my childish play seeing this huge shadow on the roof with the moon up on the sky. . . . #mycaminoexperience #bedwithaview #alberguedeperegrinos #leon #shadowplay #catonathinhotroof #moonlight #caminodesantiago2018 #caminodesantiagodecompostela #vivecamino #mochileiros #mochilaviajera #caminofrances #caminolovers #camino2018 #latergram

A post shared by Evelina Rustem (@squirrel_eve) on

Drum bun, Cireșari…y buen camino!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *