Perioada asta de izolare mi-a revelat o latură necunoscută de-a mea până acum. Faptul că am început să citesc în paralel 4 cărți, de care mi-e foarte drag, de altfel, dar pe care le plimb prin casă după mine și le citesc câte un pic pe fiecare, e ceva total nou. Am fost de asemenea surprinsă să regăsesc în ele idei asemănătoare, autorii uneori să se pomenească unii pe alții sau să folosească cuvinte din vocabularul vechi, fistichiu, m-a făcut să mă simt într-un fel înconjurată de prieteni.
Title credits: tot dragul de Gabriel care-mi sare în ajutor sa oranduiesc uneori cuvintele
Fiindcă suntem în vreme de izolare și fiecare e la casa ei, Ivona m-a luat cu ea la evenimentele din online, exact ca în copilărie când, eu fiind sora mai mică, eram luată peste tot!
Îmi doream de foarte mult timp să mă altătur acestor cluburi de lectură pentru că Ivona se întorcea întotdeauna cu o energie și o poftă și mai mare de viață, însă mi se suprapuneau mereu cu alte activități.
Ce au avut în comun Hașdeu, Eliade, Elena Stancu și Frankl? Păi toate cele patru cărți aduc în ochii tăi suferințele prin care atâția oameni trec zilnic, unele atât de rele încât nici nu te-ai fi gândit vreodată, însă realitatea este chiar asta, mii de oameni au reușit să își găsească ancore și motive pentru care să trăiască indiferent de condițiile prin care au trecut. Chiar dacă dintr-o singură privire ar putea să formuleze zeci de motive pentru care să fie nefericiți, oamenii aceștia își găsesc resurse să supraviețuiască, să trăiască.
Cărțile astea, de fapt, fac o radiografie a ceea ce se întâmplă în lume în timp ce noi ne plângem de cele mai multe ori din nimicuri.
Sunt cărți pe care le-am citit fie pe balcon scăldată în razele calde ale soarelui, fie la lumina lămpii de cort, târziu în noapte. Da, frigul, durerea, suferința, condițiile de trai, terfelirea emoțională mă înghețau pe dinăuntru.
Antiteza între ignoranță și empatie, prăpastia imensă ce se crează între oamenii din cele două categorii și modul poate imposibil de a deschide cuiva ochii legat de ”lumile paralele”. Gânduri pe care le regăsesc ascunse în interiorul meu încă din copilărie, faptul că sunt atâția copii pe lumea asta ce se nasc în cercuri din care le e aproape imposibil să iasă în această viața. Acei copii din familiile defavorizate pentru care nu există soluții, iar ura și nepăsarea oamenilor îi afundă și mai mult în neputință.
Încă de la începutul perioadei de izolare m-am gândit în repetate rânduri la Jurnalul Annei Frank sau al lui Jeni Acterian, așa că atunci când mi-am primit tema de la Ivonici, Victor Frankl m-a trimis și mai departe în lagărul de la Auschwitz. Cu toate astea, nota optimistă în care este scrisă această carte îți dă puterea să o duci până la capăt, și nu oricum, ci cu o mai mare curiozitate. Activitatea clubului de lectură m-a bucurat pentru că mereu discuțiile te ajută să asimilezi mai bine informațiile și să vezi mai multe puncte de vedere. Clubul de lectură aș spune că vine să sprijine ”digestia informațiilor”.
”În căutarea sensului vieții” – nu este doar o carte-jurnal în care iei la cunoștință întâmplările din viața autorului, ci mai repede iei parte la o sesiune de terapie în direct. Tocmai pentru că Frankl se dedublează ușor și îți servește informații din prisma observatorului, a martorului, a doctorului.
Mi-era foarte dor de o carte din care să-mi iau în permanență notițe. Asfel că o să las și aici câteva citate începând cu analogia ce mi-a rămas întipărită deja și în minte și am și împărtășit-o la clasa de yoga de marți.
Dacă se pompează gaz într-o cameră goală, indiferent de cantitatea de gaz sau de dimensiunea camerei, gazul va acoperi spațiul uniform și complet. Cam la fel se întâmplă și cu suferința, care indiferent dacă e mică sau mare ea va acapara gândirea conștientă și sufletul omului. Partea bună este că folosind același procedeu, un lucru neînsemnat poate să stârnească o bucurie mare.
Mi-a plăcut foarte mult că Frankl ne amintește că sensul vieții este dinamic, se modifică, se actualizează, este viu, dacă îmi permiteți să spun asta. ”Omul care are un ”de ce?” pentru care să trăiască, poate să suporte aproape orice.” (F. Nietzsche). Citatele sunt foarte ușor inserate în text, ca un soi de cheie pentru că sunt la fel de ușor și de asimilat. De exemplu, citatul lui Dostoievski vine aproape ca un laitmotiv în ambele părți ale cărții: ”Omul se poate obișnui cu orice, dar nu ne întrebați cum reușește acest lucru.”
În trecut nimic nu este pierdut definitiv, ci totul este depozitat în mod irevocabil.
Nu poți să îi poruncești cuiva să fie fericit, întâi trebuie să găsești motivul iar apoi fericirea urmează. Omul nu este în căutarea fericirii, ci mai degrabă este în căutarea unui motiv de a fi fericit.
Partea a doua a cărții este o scurtă introducere în logoterapie. Nu știam de tehnica asta, însă m-a stârnit. Cumva schimbi bazarul în care toți vânzătorii vin și îți vântură diverse produse pe sub nas cu supermarketul unde ai aceeași variatate de produse, însă decizia este doar a ta. Iar de-a lungul vieții avem multe decizii de luat, tocmai de aceea modul în care un om se va dezvolta de-a lungul vieții este destul de greu de prevăzut.
Modul în care descrie ”intenția paradoxală” mi-a adus în fața ochilor exemple concrete de viață unde am avut de-a face cu frica. Practic frica produce tocmai lucrul de care persoana se teme, iar hiper intenția face imposibil exact lucrul pe care omul si-l dorește, Frankl ne invită chiar și numai pentru un moment să vizualizăm că facem exact acel lucru de care ne e frică. Pe mine m-au ajutat de-a lungul vieții foarte mult vizualizările, probabil si acesta este motivul pentru care le folosesc mereu în tehnicile mele de predare în clasele de yoga.
Cea de-a doua carte ”Acasă, pe drum. 4 ani teleleu” cea mai solidă și realistă carte pe care am citit-o despre România zilelor noastre. Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, m-au purtat virtual în această călătorie construită printre rânduri și fotografii despre locuri prin care am ajuns într-un moment al vieții mele, sau pe care a trebuit să le caut pe hartă.
Poveștile m-au răscolit, m-au ținut mereu cu ochii umezi și cu un nod în gât. Noroc cu stilul iscusit al Elenei de a îmbina ani și locuri, personaje și umor, o gură de aer.
M-a purtat prin amintirile din copilărie când veneam la București la doctor iar pe trecerea de pietoni de la Gara de Nord erau oameni care ieșeau din gurile de canalizare. Oameni amărâți, oameni blocați în cercuri vicioase care nu își fac de Anul Nou liste cu obiective pe anul ce începe ci se zbat pentru supraviețuire. Am regăsit în privirile surprinse de Cosmin oameni care au alt nume, oameni care locuiesc în alte locuri dar care poartă haina aceleiași sorți.
Călătoria este o boală care mă definește. (Elena Stancu)
Cumva mi-au transmis exact aceeași simplitate cu care au ascultat la rândul lor poveștile din România și din alte colțuri ale lumii. M-am regăsit în acea ”sfârșeală emoțională” de după zilele intense trăite în mijlocul comunităților defavorizate deși eu nu am avut parte de condițiile respective nici măcar o zi. În schimb am făcut în anii facultății voluntariat la Special Olympics lucrând cu copiii cu Sindrom Down. Am pătruns atunci într-un univers plin de părinți îndurerați în căutare de soluții, cărora multe uși le-au fost închise în nas. Copii energici în căutare de afecțiune și iubire. Am încă vii acele îmbrățișări puternice și zâmbete sincere din timpul activităților sportive.
Tot cartea asta strașnică mi-a amintit de valiza plină cu cărți poștale scrise de oameni dragi din toate colțurile lumii, o resursă de motivație și stare de bine. Multe sunt strânse din anii pe când eram activă în postcrossing dar apoi am continuat acest hobby cu rude și prieteni dragi cu care am împărtășit o firimitură din starea de spirit și din locurile unde mi-am plimbat pașii.
Pornind de la capodopera asta de carte-radiografie mi-am mai amintit de filmul The Tribe (2014) și de aventura de 6 luni cu duba prin Europa a lui Alice care a început să ne citească seria ”Scrisorilor din dubă” cu care mă delectez atunci când în vreme de izolare s-ar activa dorul de ducă.
”Acasă, pe drum” pate fi și un ghid foarte bun pentru toți cei care au în gând să facă o ispravă de genul ăsta. Exact ca discuțiile ce m-au ajutat, înainte de a parcurge Camino de Santiago, sa-mi fac bagajul corect și să evit greșeli pe care le-au făcut și alții înaintea mea, cartea asta e un start pentru camperiști în devenire. Da, nu vreau să mă ascund că și mie mi-a trecut prin gând acest lucru. Știu când am râs cu poftă cu Ivonici într-o după-amiază când, din senin, îmi spusese că ea crede că eu și Gabriel ne vom lua în câțiva ani o dubă. :))
Până atunci ne plimbăm printre cărți, printre povești inspiraționale și oameni extraordinari care împărtășesc și cu noi din ceea ce trăiesc.
Drum bun, Cireșari!