Cum am ajuns să fiu un personaj din Outlander?

Tot din cufărul cu amintiri este și acest articol, ba încă pentru el trebuie să muncesc mai mult pentru că nu am luat notițe prin agende și nici planul nu îmi aparține. Ia să vedem cum stai cu memoria, veverițo!

Prin primăvara anului trecut, Ioana îmi dezvăluia planul de a merge în Scoția în gașcă. Prea multe nu erau încă bătute în cuie, însă mi-a ajuns pe sub mustăți și de ajuns a fost! Ca să mă alătur echipei aveam de rezolvat o temă, ceea ce făcea și mai incitantă participarea. ”Veverițule, noi am văzut deja Outlader, de aici ne-a venit și ideea, așa că dacă vrei să te alături, musai trebuie să te pui pe treabă!”

Având în vedere că serialul m-a prins din primul episod, nici nu trebuie să mai zic cum alunecau zilele, iar eu eram din ce în ce mai hotărâtă să imi iau picioarele la spinare.

Ba mai mult, am pasat tema mai departe spre Nonuca, atunci când am dat o raită pe la magazinul Sahara de unde m-am intors cu material în carouri pentru un kilt, si nu orice kilt, unul cu coadă, asimetric, exact ca a lui Jamie. (Apoi investiție pentru vreo ținută de-a lui Claire nici nu încăpea vorbă la câți metri de material intrau doar pentru o fustă).

Tiiii dar mă apucase febra călătoriei din ce în ce mai mult, mai ales că era prima mea călătorie internațională într-o gașcă de fete. După intrevederea și planul de bătaie, o decizie trebuia luată: cel mai avantajos mod prin care să cutreieri țara în lung și în lat într-un city break și să nu depinzi de ore fixe și itinerarii prestabilite era să închiriezi o mașină. Ioana a început să-mi dea coate știind că am carnet de proaspătă șoferiță, apoi ne-am uitat toate spre Anca, Anca spre mine și am zis să batem palma. Trebuie să fie o tură memorabilă, nu? Volan pe dreapta ziceți, mașină automată? Măiculiță!

Încă de la plecare, excursia asta a fost scăldată în râsete, în chicoteală și în cântece de voie bună. M-am simțit cu adevărat ca într-o tabără de liceu, plină de neprevăzut alături de o gașcă de nădejde. Un itinerariu a fost făcut încă de la plecare, excel-uri și nume pe care nici până azi nu le am clar aranjate în cap, dar le voi da eu de hac chiar în acest articol.

Mașina am închiriat-o de aici (mulțumim Iep pentru consiliere) și deși noi ne-am pornit la drum având în gând un Opel Corsa sau Astra, ne-au căzut plombele când ne-am trezit în fața ochilor cu un mercedes A class nou-nouț. Nu știam dacă am fost luate de fraiere sau dacă am câștigat la loto (haha) însă ”da capo al fine” Fițzy a făcut povestea asta și mai faină pentru o tură ”între gagici”.

Până să ajungem să batem coclaurile și hostelurile și căbănuțele Scoției, Fitzy ne-a dus direct la Marriott, că la ceas de seară lângă aeroport, asta era cea mai avantajoasă ofertă. (haha)

A doua zi, cu mintea limpede și cu ploaia măruntă am zis un ”Doamne Ajuta” a la mamaia style, ne-am postat fiecare pe locul său, eu pe locul copilotului și ne-am pornit la drum: Exact ca la o oră de condus, amândouă spuneam manevrele cu voce tare ”Mergi pe stânga! Intru în sensul giratoriu, mă uit în dreapta și țin stânga! Alertă maximă, când faci dreapta! Semnalizează dreapta și mergi pe banda 2!” și tot așa până ce drumurile s-au relaxat, iar noi ne-am pus pe cântat în mașină playlisturi cât mai diverse. dar să începem cu astea doua:

Am trecut frumușel de la economy class, la business class că tot am plecat de acasă cu kiltul pe mine, să nu care cumva să se șifoneze în rucsac. Prima mea excursie în care plec gătită de acasă spre aeroport . Până la final am mai bătut un record urcând pe munte cu bocanci și cu nelipsitul kilt. Ăsta ar putea fi chiar un trend pentru că am simțit o libertate neaipomenită comparând clasicii pantaloni de munțomăneală.

Relieful s-a schimbat rapid, la fel și vremea iar noi nu mai conteneam să ne minunăm de frumusețea marilor dealuri sau micilor munți, mă rog Highlands, ați înteles. 1344m are Ben Nevis, vârful spre care m-am uitat și recunosc, m-am imaginat cu rucsac în spate pe poteci. M-a frapat încă de la început geografia locului prin faptul că nu găseam o asemănare cu ceea ce știam până atunci. Așa că am pus mâna pe Google și l-am frunzărit pentru mai multe detalii. Orogeneza Caledoniană și Hercinică sunt cele care au modelat tărâmul Scoției, așa că în ecuația asta Măcinul ar fi un doar un nepot.

Deși nu am citit cărțile cu Harry Potter, iar filmele le-am văzut doar până la un punct, m-a fascinat Viaductul Glenfinnan, fascinată fiind de trenuri m-am bucurat chiar și dacă nu a trecut niciun tren în timpul în care ne-am plimbat pe dealuri în razele blânde ce s-au întrevăzut printre nori. Bucuria a crescut mai mult când am luat masa de prânz chiar într-un vagon restaurant ce mi-a amintit de trenurile copilăriei, tronca-ponca, după cum le numeam eu pe cele de la Oradea la Chiribiș.

Căsuțele din lemn pe la care am tras la somn se îmbinau tare bine cu peisajul, cu aerul de munte și cu aventura noastră. Ioana, draga de ea s-a ocupat să cerceteze piața și să facă rezervările din timp. Înainte de Old Man.s Storr am stat la Skye Lodges, apoi în Uig am stat la Cow Shed aici, iar mai apoi la întoarcere am tras pe la niște oameni tare faini pe acasă, de unde avem niște seri memorabile. Gazda de la Canterra Cottage ne-a gătit mic dejun ca-n Scoția iar noi ne-am bucurat de priveliștea dată de lanul de rapiță înflorit, de apusul de la Portmahomack și de poveștile nespuse ale țărișoarei ăsteia.

Itinerariul nostru ne-a plimbat fustele pe la Storr, degetul omului bătrân, după cum ziceam și mai sus, prima munțomăneală cu kilt și vânt puternic. Potecile sunt multe și întortocheate, iar norocul mi-a scos din nou Geocacheri în cale, i-am dibuit încă de la distanță chiar fără măcar să verific harta, iar stalkereala a meritat.

Fairy Glen cu peisajul absolut magic, unde parcă te întrebai cu stupoare unde vei fi teleportat, în ce vremuri și prin ce locuri te vei trezi asemeni pietrelor de la Craigh Na Dun din frumosul Outlander.

Duntulm si liniștea de la capătul lumii unde câteva oi desenate pe iarbă marcau limita dintre pământ și mare. Frumosul conac de la Flodigarry unde cu siguranță dacă ajungi să stai câteva săptămâni sigur scrii o carte. Grădina botanică ce inconjoară frumoasa casă din 1928, marea cu rolul ei de a te trimite la introspecție, mâncarea bună și scotch-ul ce se alătură cum se cuvine întregii povesți.

Kilt Rock și cascada curcubeu care ne-a făcut iar să ne minunăm de acest relief total diferit de cel cu care suntem obisnuite. Aș fi stat aici să cutreier fiecare fiord, fecare colțișor de culoare imprecisă, cumva între verde, maro, gri și galben scăldat la orizont în albastrul mării de fiecare dată sau uneori atât de amețitor albastrul cerului.

În Portree nu ne-am cățărat pe stânci așa cum bag de seamă pe net că se poate face însă am dat peste o cafenea tare drăguță, Arriba unde fetele si-au băut cafeaua iar eu am scris de zor cărți poștale.

Castelele sunt puzderie, la tot pasul poți da peste o poveste, peste puțin romantism ascuns pe la ferestre vechi sau prin turnulețe și desigur de distileriile cu ”whiskey, scotch, leucoplast” ceea ce v-a deveni lait pentru periplurile noastre.

Din castelele vizitate în scurta noastră excursie în care Anca a condus ca popa 1008 mile (un număr predestinat de kilometrii, desigur) din care am alergat și eu la volanul A class-ului vreo 50 chiar înainte de Dunrobin Castle, așa că am experimentat senzațiile atât de pe scaunul șoferului cât și de pe scaunul co-pilotului cu emoții, cu bucurie. De ținut minte sunt și: Eilean Donan, Forss House Hotel sau Knockendarroch. Ah, v-ati prins desigur, noi am vizitat în special acele castele transformate în hoteluri nu doar cele turistice. Acele locuri ce păstrează încă mobilierul, aerul și poveștile demult trecute.

Plaja Gairloch a răsărit pară exact ca o nălucă, exact ca o fată morgana după o zi întreagă de ”alergat” pe coclauri fără țipenie de om. O plajă ascunsă pe care am împărțit-o doar cu vreo 2 surferi. Ne-am aruncat bocancii cât colo și ne-am bucurat de acea senzație timpurie de a merge la mare de 1 Mai, o mare din cu totul alt film față de cel Românesc în exact aceeasi dată.

Portmahomack ne-a oferit un apus de poveste cu valuri micuțe pe un petec de nisip la o palmă distanță față de șosea și o briză călduță, apoi ne-a arătat și farul care aduce exact cu fotografiile de pe webshots. (chiar că, oare site-ul ăsta mai există?!)

Peștera Smoo pentru care am mers o zi întreagă, excursia ne-a dus departe de aglomerație, astfel că am avut un tur ghidat doar pentru noi cu barca pe lacul subteran în care înotau pești piranha (doar că noi nu aveam nicio firimitură rămasă prin buzunare să-i facem să plescăie apa). Noroc cu Fraser, ghidul nostru, care avea ceva pâine adusă special pentru asta. Fraser?! glumesti, exact ca pe Jamie! Râsul nostru a fost desigur cu ecou.
Cocoa Mountain ne-a adus pauza de dulce cu tot cu priveliște dacă tot am bătut atâta drum până aici iar Durness e la doi pași.

M-am bucurat de multe flori în escapada asta, iar ”plant this” (aplicația) m-a ajutat loială să le identific și să le adaug la colecția mea virtuală Gorse (Ulex europaeus) care mirosea amețitor a cocos, Pontic Rhododendron (intr-un lila fantezie la vagonul restaurant), Hardy Fuchsia (fuchsia magellanica), Jasmine nightshade (Solanum laxum).

Iar în momentele mele de liniște m-am gândit în repetate rânduri la cărțile lui Kate Morton și la poveștile ei cu grădini ascunse și secrete de familie, dar și la filmul PS: I love you, deși știu că el e filmat în Irlanda (unde vom merge desigur cu prima ocazie). Kiltul a adus un farmec aparte (mulțumesc Nonuco pentru toate hainele ce au o poveste în spate).

Relieful și densitatea scăzută a oamenilor îți pot aduce o zi întreagă de umblat pe coclauri fără să dai nas în nas cu nimeni. Ne-am găsit și noi un loc ascuns pentru care aveam de trecut o probă de foc, pardon de apă, o mlaștină (exact ca cele din Danemaca). Aici am adunat pietricele, ne-am jucat cu picioarele în apă, am mirosit florile galbene prin care roiau albinele și am degustat din sălbăticia Scoției (Highlands) normal că am punctat #însânulnaturii care pe lângă hashtag de acum are și un hit pe care l-am ascultat pe repeat și am râs pe cinste.

Mai vreau cu ”gagicile” în city break-uri, a fost super inedit și antrenant!

Iar pentru cei care au așteptat cu sufletul la gură să dea peste poveștile din Edinburgh, ei ăsta va rămâne cap de listă pentru o tură viitoare, n-am vrut să trecem doar să bem o bere și atât.

De încheiere vă las acest clip cu frumosul peisaj al Isle of Skye ce s-a îmbinat cu playlistul feeric al Ioanei, deci vizionați cu sonor nepărat! Scoția e încă un vis frumos chiar și după un an!

Drum bun, Cireșari! Slainte (citit clar ca ”Slancha”că doar așa m-a învățat K. pe Camino)

2 Comments Add yours

  1. Ana says:

    Asa m-am îndrăgostit si eu de Scotia, pentru că am vazut Outlander. Rămâne sa imi fac itinerarul si echipa 😊

    1. Evelina Rustem says:

      Hei, ce tare! 🙂 Da, cred ca nici nu trebuie sa iti faci vreun plan. E atat de faina, incat nu cred ca greseste nimeni nici daca merge la intamplare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *