”Calendar advent” acest mod minuat de a cultiva curiozitatea, răbdarea, bucuria și acel sâmbure ce este atât de viu în ochii copiilor ce se minunează sincer de cele mai simple lucruri. Așa m-am bucurat și eu când am văzut că profa de scriere creativă, Claudia Udrescu a pornit un joc în categoria asta! Dar recunosc, nu m-am pus pe scris imediat. A fost nevoie să mă opresc din a face pentru a lăsa cuvintele să curgă. Și nu oricum, ci tradițional pe hârtie, până să mă gândesc că rândurile astea scrise la prima zi după solstițiul de iarnă din 2023 ar trebui să alunece și în acest spațiu virtual. Așa că vă invit la acest potpuriu de texte ce aduc cu ele o bucățică din sufletul meu din acest an.

Bucurie

Ce emoție jucăușă urcă în corp cu furnici în degete și în suflet? E aceeași pe care o vezi în ochii celor dragi, o auzi uneori chiuind pe stradă în găști pline de tinerețe și viață.. Oare bucuria știe să ne însoțească până la capăt chiar de trebuie să iși aștepte mereu rândul în șiragul de mărgele-emoții? Oare de ce bucuria și bătrânețea se evită de cele mai multe ori pe când anii ce curg în clepsidră celebrează viața? Bucuria mea astăzi este să stau în păturică în atmosfera hygge a casei mele. Să fiu mai mult decât să fac e ceva nou pentru mine și asta îmi aduce un val proaspăt….de BUCURIE! (să iau acest calendar advent de la începuturi, mulțumesc Claudia!)

Dor

Nu, nu suntem încă la vârsta la care să recunoaștem că picioarele ne dor, sau cine mai știe ce ni s-a așezat în corp după încă un an, ci tre să scriem despre DOR, da, da acel dor care vine mereu cu picioare neliniștite de mers pe munte sau pornit în aventură cu rucsacul în spate. Mi-e dor uneori de câte o călătorie lungă în care să uit de dulapul plin de haine de acasă și să mă bucur de doar 2-3 rânduri de haine, sau de câte un pat de cabană care să-mi odihmească gândurile sub cupola cerului înstelat. Mi-e dor să ies din rutină ca atunci când ieși pe ușă fără rucsac într-o zi ușoară. Să țopăi desculță în pădure, în liniștea tomnei și sunetul respirației mele încântată de rochia albă vaporoasă.

Senin

În afară de cer ce mai poate fi senin, mă întreb? Pentru că prognoza meteo nu se potrivește mai niciodată. Cer senin era și în Buila la final de vară când ne-am pornit sprinteni cu Gabriel de la Schitul Pahomie spre creste. Poteca ne-a fost senină, doi oameni ne-au ieșit în cale, apoi și marcajele au început să se rărească. Ploua în zări de jur împrejur iar noi râdeam cu chip senin între Vânturarița și Buila. Frumosul ne însenina chipurile pentru că mergeam alături pe poteci nemarcate. Ploaia ne urmărea orice mișcare așa că am avut răbdare să se descarce printre tunete și fulgere. În singura fereastră de senin am regăsit marcajul pe care am plutit până la stânca spălată de un gri-albăstriu ca privirile bunicelor noastre ce ne vegheau în furtună. Tuna și vocea din capul meu ”Pe munte să nu fi pe furtună niciodată”, dar tot seninul ne-a scos la liman la Schitul Pătrunsa unde șoptesc clopotele și toaca. Legăturacu divinul ce ne are in pază va fi mereu senină. ????

Dans

Mă cuprinde deodată, mă ține o vreme pe aripi plutitoare apoi mă lasă în liniște. Ori există dans și fără muzică, asta o știu bine încă din copilărie, era suficient să am muzica în cap și să mă pun pe joc în privirile mirate ale familiei.

”Asta e fata lui George, clar!”, ”Nu se oprește până nu-și pune poalele în cap!” Aceste mici ramuri ce au crescut odată cu mine asemeni unui copac și mi-au amintit mereu că am dansul în sânge…iar din toamna trecută nu l-am mai lăsat. M-am împletit frumos cu Lindy Hopu-ul, cu dansul care parcă traduce starea mea de spirit naturală. Sărbătoresc un an și jumătate de când am reaprins această flacără numită dans ce îmi încălzește inima și îmi furnică tălpile.

Prietenie

Cum ar arăta oare o pătură de lână împletită cu ițele oamenilor și prietenilor pe care îi purtăm în hărțile noastre interioare? Unele fire deșiră tot ghemul, rândurile cresct iar ața continua și prinde toate ochiurile țesăturii, altele își schimbă culoarea, desenează forme și amintiri. Unele  vin cu câte un nod de ținut minte, un nod pe care vrei să îl ascunzi să nu se vadă, să nu strici modelul. Dar mai apoi trec anii și îți dai seama că arată mai fain cu acel fir scurt, electric. Altele își termină ața fără să îți dai seama și trebuie să o iei de la capăt. Fiecare bucățică e de fapt parte din viața ta iar pătura sau puloverul pe care l-ai țesut trebuie să fie comod și plăcut dincolo de toate provocările. Tu ești păianjenul care țese neîncetat. Iar prieteniile ce își pun amprenta în această țesătură sunt oameni ce au vegheat la pașii și la frământările tale.

Prietenie colorată, înșirată, desfăcută și înodată!

Acestă zi ce aduce cu ea un văl de tristețe peste sufletul meu pentru că un om drag s-a retras dintre noi. Un om care mi-a cunoscut sufletul și mi-a vegheat pașii de profesoară încă din primul meu an în învățământ. Omul care mă întreba mereu văzându-mă cu câte o carte în mână venind în pas întins ”Ce mai citiți, domnișoara Evelina?” Tristețea se deșiră atunci când îmi dau seama că Domnul Petre cu prezența lui ne-a atins sufletele tuturor și a făcut mult bine copiilor, profesorilor și părinților deopotrivă. Un exemplu de blândețe și sinceritate pe care o voi purta în țesătura sufletului meu cu recunoștință pentru toate câte am împărtășit în cei 12 ani: zâmbete și lacrimi.