Pentru încheiere am să alunec prin ultimele 4 provocări date de Claudia în fascinantul ei calendar advent. Le voi dezvălui pe parcurs pentru că sincer nu mai am răbdare pentru primul cuvânt. E vorba de primenire, iar de când am văzut cuvântul ăsta am știut cine va fi personajul principal al poveștii.
Zâmbiți și voi? Da, la noi în casă cel mai primenit e Brumărel. Își aranjează blana de nu știu câte ori pe zi, iar dimineața la prima noastră întrevedere, când vine să își ceară plicul are încă blana reavănă de la ultima primenire.
Blana-i lungă și pufoasă de simți cum ți se afundă degetele în ea, însă nu poți întârzia prea mult pentru că ești taxat, pardon, capsat de îndată. Iar după ce te-ai bucurat și tu de 2-3 atingeri moi exclamând cu voce tare de cât de faină e blănița lui primenită, ghici ce? Se apucă din nou cu limba-i aspră dinspre guler spre lăbuțe ca s-o arajeze proaspăt, pesemne mâna ta a deranjat feng shui-ul.
De vreo lună și jumătate, Brumărel prestează servicii contra plicuri umede pentru că înainte de a se crăpa de ziuă se apucă să primenească barba lui G. După aceste momente tandre în care parcă vezi inimioare ridicându-se în creierii nopții, cu cât se ferește mai tare de limba aspră care ajunge deja până la piele, Brumărel vine mai cu abitir să primenească de zor.
Mi se absolut ireal faptul că de 3 ani de când îl avem, blana lui Brumărel nu s-a întâlnit cu apa deloc, dar e atât de proaspătă. Ce o avea oare saliva pisicii în compoziție încât să înlocuiască șamponul, gelul de dus, săpunul, balsamul și încă altele asemenea?
Câteodată când uiți câte o haină pe pat și se întâmplă să fie din lână sau alpaca se pune Brumarul să înlocuiască și detergentul profesionist primenind la tricouri și cardigane. În orice caz ăsta e un semn de iubire.
Renunțare– Miez
Ultimele zile din 2023 se desprind din calendar și pentru ca bagajul să nu depășească limita de greutate la check in e timpul să renunțăm la toate cele inutile de luat pe mai departe. Tocmai ca să ai acces la miez, la mizeul ființei tale, exact ca o ceapă trebuie să mai renunți la foile ce te înfășoară.
Renunț deci la neîncredere încât să rămân cu curajul, la prefăcătorie încât să rămân sinceră față de mine în primul rând ca mai apoi să mă înconjor cu relații autentice cu verigi puternice care să mă susțină în călătorie, renunț la locul doi încât să rămân mereu în topul priorităților mele. Și cu fiecare foiță ce se dezlipește de pe miezul ce a stat strâns înfășat să pot să deschid aripile din crisalida ce mi-a susținut procesul de dezvoltare și cunoaștere.
Privesc spre miezul copt al sufletului meu care se rumenește cu fiecare nouă experiență, își schimbă culoarea și textura în funcție de fluviul ce curge din interior și de lumina ce îl scaldă. Exact ca un pământ hrănitor pe care încolțesc semintele și miezul ființei mele e susținut cu blândețe.
Inimă
Pentru mine nu e doar un organ si nici doar un loc unde se cuibăresc sentimente și emoții ci e o stare de spirit ce plutește pretutindeni. Adesea mă opresc din gândit și mă cobor în tic-tac-ul impresionant ce mă însoțește din momentul în care m-am născut. Ăsta da prieten de nădejde, nu? Așa că deși uneori par exagerată, surprind inimi peste tot în jur. Mi-e suficient să deschid ochii și să văd deja o inimă în țesătura covorului, în nuanțele de pe câte o frunză sau în fibrele vreunui nor. De obicei împărtășesc momentul zicând cu glas tare, ”Uite o inimă!” dar alteori am păstrat pentru mine, mai ales ziua de după experiența din Buila cea despre care am povestit tot cu ocazia calendarului advent.
Acea zi de după minunea trăită pe munte, după ce o inimă clară ne-a zâmbit în afara traseului pe când noi căutam marcajul, cronometrați fiind de ploaia ce urma să cadă cu putere, ei bine, acea zi ce a urmat mi-a vorbit doar prin inimi. Oriunde aș fi întors privirea și de o făceam în viteză pentru o fracțiune de secundă o inimă zâmbea blând spre mine.
M-am simțit protejată și susținută prin acest spirit fin de a observa, de a fi receptivă la ceea ce mă înconjoară. Inimile ce mi-au zâmbit în blana pisicilor, în poteci, în transpirația din tricouri sau în ceștile de ceai sunt parte dinr-un limbaj pe care l-am descoperit pe parcurs. Deși are un singur caracter, o singură literă acest limbaj e atât de bogat și expresiv. Mulțumesc, cerului și pământului!
Și vă urez încă de pe acum, pentru că acesta este ultimul articol până la un nou val de inspirație sau o nouă provocare. Să aveți răbdarea de a petrece timp cu voi pentru a vă asculta și cea mai timidă dintre voci și a vă susține cu blândețe și iubire spre un nou an din călătoria voastră.
La multi ani, Cireșari!