M-am încălțat din nou cu adidașii cu care am parcurs în toamnă, la pas, 888 de kilometri pe Camino de Santiago. Așa că am făcut rapid un calcul: Au trecut deja 6 luni de la cea mai tare experiența din viața mea.
Voi încerca în sfârșit să le dau o formă pe blog experiențelor și întâmplărilor din cele 29 de zile de hoinărit pe meleaguri franceze și spaniole. Sunteți gata de drum? Pe alocuri voi strecura și sfaturi pentru cei ce abia acum incep să își facă bagajul, deși sunt chiar aici, dornica de a povesti cu voi în viu grai cât mai specific despre această experiență MI-NU-NA-TĂ!!
Oameni atât de faini care fără să stea pe gânduri mi-au împărtașit din experiență și mi-au devenit mentori pentru acest ”drum pe câmpul de stele” (mulțumiri nenumărate pentru Mihai Țuțu și Ioana Fodor). Oameni care nu au parcurs încă drumul însă mi-au împărșit gânduri și planuri mai vechi (C.) Familia, care de îndată ce mi-a auzit planul năstrușnic, a considerat că e ca și când m-aș fi pornit deja la drum. Toți m-ati ajutat cu ultimele detalii legate de stare de spirit dar si de bagaj sau antrenament mental.
Modul în care informații cu și despre Camino se strecurau din diverse unghere direct în atenția mea. Faptul că fără a face niciun fel de efort lucrurile s-au aranjat astfel încât să petrec o lună de zile pe drum chiar în luna în care sărbătoream 29 de ani. O luna în care nu făcusem niciodata o călătorie în toată puterea cuvântului. Totul a fost surprinzător și sunt recunoscătoare pentru asta.
Într-o doară îmi trecuse un gând prin fața ochilor cum că eu de când am intrat la școală în clasa întâi, ba pardon, la grădiniță, eu de ziua mea am fost mereu la început de an școlar. Așa că ar fi cazul ca in anul 8 de când predau la școală să fac ceva și să rup tiparul ăsta.
Iar cum primul pas e important indiferent spre ce te îndrepți, am plecat și eu urechea la cei ce mi-au povestit despre Camino, cum că un bun start ar fi chiar un popas in orășelul Lourdes. Oraș cunoscut pentru pelerinaje religioase, sau vindecări miraculoase, și chiar dacă eu nu sunt o bisericoasă de fel, recunosc, m-a umplut de încântare dar și de curaj.
Cuvinte în franceză mi se uploadează la fiecare pas. Limba asta melodioasă ce cântă deodată cu clopotele prelungi ce parcă vor să mă îmbărbăteze de drum. Aerul cald, dar umed îmi trezește amintiri ale experiențelor curajoase. Simt cum farmecul acestui oraș s-a așezat într-un strat magic în jurul meu.
Basilica subterană unde am participat nițel la cea mai de amploare slujba din toată experiența mea. Acele voci angelice cântând la unison și acompaniate de orgă topesc orice barieră sau obstacol. Se pare că am picat la locul și ora potrivită între două trenuri.
Acel ”Ave Maria” care mi se urcă pe șira spinării până în creștetul capului și pe care îl regăsesc și pe peronul gării unde sunetul de anunț al trenului parcă se desprinde din aceleași acorduri.
Triluri de guguștiuci în liniștea unei duminici pustii în orașele mici din Franța (Pou, Lourdes), cladiri cu arhitecturi si povești îmbietoare. Vegetația atât de proaspătă care te invită și ea la drum, sau soarele la apus care parcă se aseamănă cu un tăciune încins.
Mă urc în trenul pentru Saint Jean Pied de Port simțindu-mă incandescentă după o zi atât de frumoasă. Saint Jean Pied de Port, locul de unde voi începe dis de dimineață acest minunat drum inițiatic. Însă am parte de un prim test de spontaneitate, să înceapă peripețiile!
Trenul are întârziere, pierd legătura din Bayonne (ultimul tren pe ziua aia). Nimeni nu vorbește engleză, eu încerc să scot cele mai simple propoziții în franceză încât să existe un dialog. Mă scobor din tren pe un peron pustiu, apoi mă preia impiegatul și ne întâlnim în gară toți 5 care am pierdut legătura. SNCF ne-a tocmit un Bla Bla car, doar că șoferul, un bătrânel hazliu e un pic in impas, suntem 5 …cu el 6! 🙂 Cei 5 puști, cred că erau maxim clasa a 10a, dar niciunul nu rupea nimic in engleză. După o tocmeală care din exterior a părut atât de românească, ne urcăm toți și o pornim în viteză spre SJPDP.
Se pare că am parte în Franța de toate mijloacele de transport. Șoferul își dă silința să vorbească rar și clar, iar eu încerc să gasesc toate acele cuvinte românești care au proveniență în limba franceză încât să îmbogățesc rapid vocabularul din generală de armoir, mur, fenetre. J”ai compris, însă mă urnesc mai greu cu vorbitul. Aș reveni oricând în Franța pentru limba asta frumoasă a lor.
Chiar înainte de miezul nopții, ca o Cenusăreasă întârziatîă, ajung la Coquille Napoleon, unde gazda regulamentară mă întâmpină cu un pahar de vin. Schimb câteva vorbe cu colegii de cameră care-și fac bagajul pentru dimineață, iar pe prima tipă cu care fac cunoștință o cheamă chiar Evelyne.
M-am urcat în sacul de dormit, trimit ultimele mesaje pe Whats app și sunt gata de a încerca această provocare de a sta fără rețele de socializare petru o lună.
Buen Camino, Cireșari!