Îți dai seama că se apropie vacanța de iarna de îndată ce te confrunți cu aglomerația și vânzoleala din jur. Panica oamenilor de a face cadouri celor dragi, de a a le arăta atenția prin moduri destul de superficiale, după cum se vede, lucrurile regăsindu-se toate în magazine.
De fiecare dată când weekendul mă prinde prin București am așa sclipiri de a mă retrage în cochilie și de a mă afunda în activități introspective.
O perioadă bună să îmi amintesc o întrebare ce încă se joacă cu mine destul de des, chiar daca am primit-o anul trecut. Tu în ce mod alegi să te recompensezi după o săptămână plină și grea? (Ioana, remember?) Mi-e destul de clar faptul că în loc să funcționăm pe pilot automat și să rulăm programe pe repeat e sănătos să avem în vedere ca balanța să stea cât mai mult echilibrată.
Ani și ani de zile consideram cadourile în care se strecurau lumânări parfumate o prostie, o lipsă totală de inspirație. Ce să mai, cadori pe care să le muți doar de colo-colo prin casă, pe care să le ștergi de praf, că doar de făcut fum nici nu încape vorba.
Apoi cu drag îmi amintesc și desigur fac rapid conexiunea dintre vremea pe când eram Erasmus în Danemarca iar profa care ne chemase pe toți la cină avea o colecție multicoloră de lumânări la fereastră. DA, vreo 12 lumânări în culorile curcubeului exact ca muzeul ARoS. Si cartea ”Mica enciclopedie Hygge” e tot de pe aceleași meleaguri, știu.
Mica enciclopedie Hygge care își începe pledoaria exact cu poveștile legate de lumânări. Iar sondajele spun că cel puțin în Danemarca, unde lumina dată de lumânări în casă e tradiție. 28% din oameni aprind zilnic chiar și peste 5 lumânări, ceilalti care să completeze până la 100% desigur se mulțumesc și cu mai puține.
Facem parte dintr-o societate mereu contra-cronometru, mereu în viteza de a face cât mai multe lucruri . O societate pentru care ”fac un duș și mă bag la somn” e laitmotiv.
Cumva însă caracterul meu de ”tip pantof” cum ar spune rapid Matei Vișniec m-a purtat din camera de cămin, acasă la sora mea și până în copacul meu strângând toate lumânările parfumate primite în dar.
Seara în care am decis să fac o baie liniștită, să mă cufund în universul meu interior sprijinită de flăcări mici și jucăușe de toate culorile, e cu siguranță o experiență memorabilă. Astfel că din clipa aia, am ales să fac o tradiție dintr-o baie pe îndelete cu uleiuri esențiale, cu mantre și Insight timer pe fundal.
Cumva e modul meu de a pune pauza agitației și de a călători spre interior, făcând din asta un ritual de mulțumire pentru corp. E bucuria mea să mă scufund în apa fierbinte și să îmi ascult bătăile inimii sau respirul care se dizolvă în aburi.
Râd copios acum când îmi amintesc de filmul ”La Belle vert” chiar dacă e SF, e un exercițiu tare jucăuș pentru neuroni. Bălăceala asta tot un soi de comunicare este.
Cartea lui Matei Vișniec, pe care am amintit-o și mai sus m-a însoțit în ritual de vreo 2 ori, buchisind la lumina lumânărilor. Și parcă am încetinit cititul la fel ca trenurile ce vin din țară și deși au întârzieri de zeci de minute tot se mai opresc puțin în semnal la Podul Grand. Cumva ca o întelegere tacită cu călătorii care spun în gând ”-Haide, de ce ne-am poticnit aici? Suntem pregătiți!”
Mi-e tare dragă și deși nu am terminat- o încă, sunt sigură că va avea o continuare în curând, mai ales că am biblioteca lui Gabriel la îndemână pentru care nu-mi trebuie nici măcar abonament. Să-mi plimb ochii pe cotorul cărților deja citite, sau doar să deschid spontan o carte nouă e tot un soi de cadou pe care mi-l fac destul de des.
Și cu sigutanță sunt zeci și sute de gesturi și activități de genul acesta ce îți pot aduce un cadou în suflet. Iar pentru mine, pantoful, care a adunat o mulțime de mărunțișuri și nimicuri de-a lungul timpului e o bucurie să transform lucrurile în experiențe de tip umbrelă, atât pentru mine, cât și pentru cei dragi. Să mă apuc să scotocesc în dulap și să cos vreun săculeț (sau vreo 45 cu ocazia Calendarului Advent, de care voi povesti curand), să pictez ceva sau doar să fac vreun aranjament din pietre, conuri și scoici.
Te-ai gândit ca poți bucura pe cineva doar citind o poezie (Andreea L. mulțumesc) sau că poți scrie un cartonaș drăgăstos pe care să-l plasezi frumos prin casă? Da, recunosc sunt încă sub înfluenșa piesei de teatru Supermarket (care de altfel nu mi-a plăcut) dar mi-a rămas în cap cu refrenul ”Cumpără! Cumpără! Cumpără și te vei vindeca!”Refren ce caracterizează atât de bine perioada anului în care ne aflăm.
Ah, tu nu te trecusei încă pe lista celor cărora să le faci cadou ceva? Îți place suspansul unui secret santa dar mereu aduni amintiri neplăcute sau măcar amuzante în momentul în care deschizi pachetele?
Și totuși tu mai crezi că un cadou însemnă doar acel ceva pe care îl primești cu un bon de marcat și un mecanic ”Multumim că ați cumpărat de la noi”?