Întotdeauna am fost fascinată de modul în care sunt așezate lucrurile prin casă în corelație cu starea de spirit. De asemenea modul misterios în care culorile se potrivesc cu starea emoțională și cum colțurile și dulapurile își ascund în pântece tot felul de minuni.
Mi-amintesc încă din copilărie de acea perioadă a anului (sau mă rog, nu erau chiar așa dese renovările) când toate lucrurile se adunau în mijlocul camerelor sub celofane iar noi umblam încălțați ca Vodă prin lobodă pentru că pe jos era o peliculă de var și de praf după tencuirea pereților.
Am rămas mereu cu bucuria de la finalul acelei perioade de sacrificiu, cînd nu găseai nimic la îndemână, sau trebuia să sapi zdravăn după ceva bine pus. Da, bucuria renovării, rearanjării lucrurilor, aerul proaspăt de viața și chef de după.
Așa că prin iarnă, când ajunsesem din link în link pe pagina celor de la Love Deco și aproape începusem să visez cu ochii deschiși văzând casele ce au în spatele lor povești minunate, m-am gândit cu bucurie că va veni un moment în care să împărtășesc cu voi povestea ”copacului” din Berceni.
Înainte chiar să știu unde mă voi muta de la Ivona, pe vremea când frunzăream Vivre zi si noapte îmi cumpărasem o cutie de chei cu tematică de mare și o oglindă fantezie cu obloane. Nu mi-a luat mult până ce am început să scriu în agendă tot felul de idei pentru aranjarea apartamentului.
Astfel holul a ajuns să aibă iz de mare cu un pantofar și cuier scobite sub formă de barcă, oglinda cu obloanele și o aplică sub formă de soare. Dormitorul a căpătat aer de munte iar livingul cumva restul lumii, tapetul cu harta lumii fiind punctul central.
Anul trecul, prin luna aprilie, am ajuns să pun în sfârșit în practică una din ideile cu care mă pornisem încă de la început. În aproape 4 ani am adunat curaj suficient pictând tricouri, tăblii de pat și alte mărunțișuri. Apoi mi-a ieșit în cale și draga de Delia, mult mai pricepută în ale pictatului decât mine.
Pinterest mi-a fost mereu aproape, iar timpul în care răscolesc de zor prin arhive nu e niciodată pierdut, mereu se îmbină idei noi și tot soiul de alte planuri. S-au aliniat lucrurile și am bătut palma să ne apucăm de trabă.
După vreo 4 ore petrecute pe la Hornbach uitându-mă pe paletarele de culori m-am întors acasa stoarsă de energie dar veselă nevoie mare. Stoarsă de energie doar pentru că nehotărârea mi-a furat 4 ore, astfel că puteam lejer să mă angajez part-time la ei în magazin. Gata, e clară treaba, pictăm peretele din dormitor cu vârfuri de munți.
Nu știu cum regăsiți voi astfel de activități de redecorat casa, însă pe mine m-au umplut mereu de energie indiferent de efortul depus sau numărul de ore în care m-am rupt complet de ceea ce se întâmpla în jurul meu.
Mi-amintesc cu drag o activitate din școala generală, când, nu mai știu exact ocazia, a trebuit să pictăm suporturile acelea mari de flori de la intrarea în școală. Câtă veselie și câtă încântare pe niște copile care amestecau culori și se jucau cu pensulele pe măștile ghivecelor de flori.
M-am pierdut nițel căutând de zor imagini cu școala ”Lucian Grigorescu” din Medgidia din perioada aceea, însă amintiri avem doar pe retină. Ah, și ce dor mi s-a făcut acum de curtea școlii.
Dar să revenim la proiectul nostru de redecorare a casei. Au fost râsete din partea prietenilor și a familiei când mi-au zis ”Ei, și cât stai tu acasă să poți să te bucuri de peretele ăsta pictat? Tu ești mereu plecată de acasă! Și aveau dreptate oarecum, însă bucuria cu care m-am trezit în fiecare zi în copacul meu cu ochii la vârfurile munților și la stelele fosforescente ce decorează ”cerul camerei” mă fascinează pe repeat.
Chiar duminicile care de obicei erau cu clase la sală după o tură rapidă de sâmbăta pe coclauri îmi păstrau același spirit liber chiar dacă magia naturii se închidea între patru pereți.
Nu trebuie să mai adaug faptul că această perioadă de izolare a venit cu extra timp de contemplare și fascinație.
Ideea de pornire o puteți găsi aici. Vă rămâne doar să vă luați inima în dinți, să vă alegeți culorile și să vă apucați de treabă.
Pasul 1– Am dat peretele cu amorsă iar cât aceasta acționa asupra peretelui noi ne-am jucat cu nuanțele pe hîrtie incît să facem un degrade pe gustul nostru.
Pasul 2– am delimitat spațiul cu bandă adezivă mată. Am trasat liniile cu creion. Liber la imaginație.
Pasul 3– Am început să vopsim stratul cel mai de jos, cel mai închis la culoare, iar în timpul în care acesta se usca, am urcat la stratul cel mai de sus. Am croșetat așa cu pensule mai mici, mai mari, am trasat linia desparțitoare și ne-am veselit într-un mare fel.
Pasul 4– Am desenat brazii din loc în loc. Ne-am dat un pas în spate și ne-am bucurat de imaginea de ansamblu. Am lăsat camera la aerisit peste noapte și cam asta a fost.
Iar pentru că trecuse deja un an de la ispravă și fiind acasă un timp îndelungat mai aveam în gând câteva aranjamente pentru balconul deschis. Așa că după câteva dimineți din perioada de izolare petrecute cu Gabriel citind și mâncând biscuiți pe balcon am zis că primul pas ar fi să dăm ceva viață plexiglasului.
Ne-am înțeles aproape doar din priviri că cel mai bine ne-ar pica un cer albastru brăzdat de câțiva nori jucăuși. Norocul nostru e că Hornbach e doar la doi pași de casă. De data asta am încercat o tehnică nouă, dacă de văruit pereți mai văruisem și înainte de ideea cu munții, cu sprayuri nu mă jucasem până acum.
Joaca de-a norii a fost împlinitoare, de la decupatul șabloanelor din carton și până la norul de micro particule ce se forma în jurul nostru când acopeream cu spray suprafața. Și de atunci am avut parte de câteva zile cu ploaie abundentă iar albastrul e neschimbat, vom vedea la soarele puternic al verii cum se prezintă isprava, însă bucuria a făcut banii, ca să zic așa.
Necesare: spray primer pentru plastic, tuburi colorate și carton/ sfoară/ bandă adezivă.
Și uite așa un alt colț al ”copacului” din Berceni a prins aer de vacanță, a devenit hyggelight și ne încântă zi de zi.
Cireșari artiști, drum bun!
One Comment Add yours