Brumărel ~ mai bine de un an de boierie

Deși n-am mai fost pe aici de o vreme bună, nici nu am cântat la mulți ani în online, ei bine, a venit timpul să îl cunoșteți pe Brumărel care ne însoțește deja de un an si două luni. Parcă ieri se întâmpla toată isprava, când, spontan, mă hotărâsem să înving lenea și să intru repede până în Mega să iau o sticlă de apă minerală. Se plimba voios cu codița băț pe alee, iar eu nici nu știu cum am fost electrizată de gândul de a-l lua în casă.

Cu sticla de apă într-o mână și cu pisoiul la subțioară, am trecut strada mai mult plutind. El se plimba prietenos pe lângă un câine atunci când mie îmi sărise deja pulsul la gândul că nu mai e. De la oamenii de pe trotuar înțelesesem că e client vechi la pizza și că e al nimănui.

Pisoiul a venit direct pe salteaua de yoga pe vremea când susțineam ore în online pe zoom. M-a surprins cu bucuria lui de a sta doar pe saltea și de a face giumbușlucuri cu cea mai mare naturalețe. Mi-a dormit în poală la partea de meditație, mantre și respirație, a îndrăgit clopoțeii koshi și coada mea legată strâns. Chiar la finalul clasei și-a primit și numele, Gabriel venind cu temele făcute deja pe un petic de hârtie. Era octombrie, așa că i-am spus Brumărel, și pentru că știam ce o să ne aștepte i-am zis în glumă Dumitru pentru când va face năzbâtii. (26 Oct. 2021)

Brumărel a dormit în prima noapte lângă tăblia patului, făcut covrig chiar lângă capul meu și, deși m-a trezit de la ora 6 dimineața, am trăit coșmarul oricărui instructor, acela de a nu ajunge la clasă. Stăteam pe fotoliul din living cu un covrig de blană în brațe atunci când mi-a sunat telefonul și am fost întrebată cu cea mai mare îngrijorare dacă sunt bine…Nici atunci nu am făcut legătura cu clasa pe care o luasem la înlocuire în buricul târgului. Pur și simplu de cu seara, Brumărelul se cuibărise bine de tot în subconștientul meu. Deși numai gândul de a întârzia la o clasă mă îngrozea de-a dreptul, să nu ajung era cu adevărat terifiant. Ei bine, pisoiul a vrut să îmi facă inițierea și în astfel de situații și chiar dacă am primit muștruluiala bine meritată pentru asta, nu a fost niciun capăt de lume.

În prag de sărbători fiind, pisoiul m-a asistat la cusut și meșterit decorațiuni de Crăciun. A trimis de zor jucării din fetru spre cunoscuții cu blană și s-a bucurat de bradul non-conformist adulmecând crengile adunate din pădure.

Ei bine, vizita la veterinar a fost mereu ca o intrare la stand up comedy, mulțumim Vero pentru recomandare. Chiar dacă pe parcurs Brumărel mi-a mai apăsat butoanele de ipohondrie și frici pe când era mic, ne-a făcut un antrenament, sau mai bine un demo pentru ce înseamnă nopți nedormite, pentru ce înseamnă spaime la orice problemă de sănătate.

Glumim între noi și acum când îl vedem câtamai pisoiul în doar un an și două luni, glumim pentru că avem un gând că ne-a păcalit pe toți cu vârsta lui și abia acum și-a tras din nou cojocul gros pe el.

Brumărelul s-a instalat la reședință cu tot arsenalul, așa că în scurt timp a pornit lupta de cucerire a pervazurilor unde, “pe vremuri”, eu aveam o adevărată grădină botanică. A trântit ghivecele, m-a forțat să donez din flori, să schimbăm configurația major, încât uneori, ne gândim că va apărea pe două picioare într-o dimineață tropăind cu cizmele lăcuite ca Marchizul de Carabas.

Trecând peste momentele de hiper-activitate, când îl apuca alergatul la 6 dimineața, pisoiul e o lecție vie pentru formula potrivită între perseverență și relaxare. Și chiar dacă avem doar un an împreună, e uimitor cum și-a schimbat de-a lungul timpului tabieturile.

Mi-e drag să povestesc de momentele faine pe care nici nu le imaginam până acum un an, momente în care animalul vine să mă lingă pe gât de dimineață, sau când se instalează pe pieptul meu și începe să toarcă, sau când se strecoară pe sub plapumă și mă mușcă de degetele de la picioare. Ca să își ia revanșa pentru ora pe care am pierdut-o la sală în prima noastră zi împreună, pentru o alta a venit și m-a mușcat de mână iar eu, exact ca la un scurtcircuit mi-am amintit că se schimbase ora de început, așa că în doi pași am fost gata echipată la ușă.

Apoi a venit primăvara, prima lui primăvară. Pentru că după estimările veterinarului s-a născut în luna iulie. Toți oamenii din jurul meu erau siguri că eu voi avea o pisică, mai puțin eu, care aveam un crez cum că pisica trebuie să fie liberă să colinde, să umble creanga, nu să stea închisă în apartament. Așa că nu am stat mult pe gânduri și la prima căldură l-am scos la iarbă verde ca să își înnoiască paleta de mirosuri.

M-am distrat pe cinste cu el urmărind de zor păsările ciripitoare, adulmecând toți copacii și chiar mergând curajos spre câinii din parc. Așa că ieșirea nu a rămas izolată, Brumărel ne-a însoțit la țară, la cort în platoul Meledic, în locul nostru de suflet- o pădure de la doi pași de București. După ce își face update-ul necesar se relaxează și doarme covrig.

Din toate turele în care ne-a însoțit, cred că în Buzău i-a plăcut cel mai mult. Acolo, pe potecă ne-a ieșit în cale și un căprior, pisoiul a stat liber pe lângă cort, și-a făcut galerii prin iarba adâncă și a țopăit ca un cangur de colo-colo. Noptea a picat frânt în sacul de dormit după ce a inspectat tot cortul. Brumărel e călator, ca și noi. Deși încă nu ne-am încumetat la ture lungi, i-am trimis salutări de pe via transilvanica prin carți poștale, singurele două săptămâni cât am fost la distanță.

A beneficiat de atenție din toate direcțiile, nepoatele venind să îl măsoare și să îl cântărească încă din prima săptămână, iar grupul de yoga l-a îmbrățișat cu toate năzbâtiile făcute live la clasele din online.

Ce să spun mai mult, că deși, a avut și perioadă de rebeliune iar pielea poartă încă cicatrici de mușcături cu patos și zgârieturi de răzvrătire Brumăriță e parte din familie. Uneori ne flutură în fața ochilor lecții de viață, alteori ne amintește că viața trebuie trăită în slow-motion.

Bucuria cu care își așteaptă plicul, atenția cu care își îngrijește cojocul de blană și resursele inepuizabile de a face giumbușlucuri cu mai nimic sunt cu siguranță doar câteva remindere de care să ținem cont mai des.

Ultima lui aventură până la aceste rânduri este petrecerea de revelion când ne-a însoțit cu drag în deplasare fără să răstoarne bradul dar cu aceleași tabieturi de neurnit, dând un ghiveci jos, și-a revendicat pervazul până la momentul artificiilor când a săpat în dulap necunoscut să își caute culcuș primitor.

În anul 2022 pe unde îți vei plimba mustățile, pisoi?

Până atunci, drum bun, Cireșari!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *