E ajunul Crăciunului, m-am trezit târziu cu gust de vacanță, si am deschis caietul în care am luat la rând provocările din calendarul Advent al Claudiei Udrescu. Am vrut să văd cum e să scrii și pe zi nu doar noaptea, atunci când creativitatea mea se aprinde ca o lumânare la fereastră.
Amintiri
Îmi place tare mult cuvântul ăsta pentru că am o cutie cu amintiri, un panou cu amintiri iar agendele sunt pline si ele, de momente din astea prețioase pentru ghirlanda din sufletul meu.
Obiectele ce mă înconjoară le trezesc una câte una. Uite, cartea asta am găsit-o la un anticariat din Cluj, sau vaza asta am găsit-o în podul bunicii, iar tabloul ăsta l-am primit de la o fetiță din fosta generație. Rândurile ondulate înșirate pe pagini scormonesc în curfărul interior de care mereu sunt surpinsă pentru că pare fără fund.
Recent dansam cu Ivona la o petrecere cu muzică retro și râdeam în hohote amândouă văzând că versuri ale unor melodii uitate de vremuri încă ne locuiesc, iar cuvintele ies ca apa dacă îți dai voie.
Memoria mă surprinde mereu, mai ales când mă mai întâlnesc cu câte un copil din fostele generații iar numele său iese nestingherit din catalogul minții.
Amintirile sunt mai mult decât niște mărgele înșirate în anii trăiți, iar pentru ele avem un server uriaș care funcționează neîncetat.
Curaj
De multe ori am auzit spunându-mi-se că am curaj: ”wow, ai fost în India singură?” Ai curaj!” sau ”Vai, revelion în tren de una singură? N-aș face asta, dar tu ai curaj!”…iar eu nu le-aș fi integrat la categoria asta doar pentru că știu că aripile curajului din experiențele mele sunt de fapt date de spiritul explorator, iar viața mi-a arătat dincolo de acest văl că unele lucruri se aștern pur și simplu în calea mea.
De exemplu pe Camino de Santiago am mers fără vreo undă de teamă mai bine de jumătate din traseu. Da, și pe el l-am făcut singură, dar aveam nevoie de timp cu mine atât de mult. Teama a venit abia când ideile și poveștile din tipare pe care le știam au făcut parada modei în fața mea, dar am văzut limpede și asta.
Ah, curajul cred că e uneori în încrederea pe care o ai în aripile nevăzute ale Divinității ce-ți poartă pașii. Dacă e ceva ce trebuie să mi se întâmple atunci într-un mod sau altul va fi.
”Curaj, dragă inimă” cum zice o replică din operele lui Carl Lewis și o voce ce șoptește mereu la urechea mea atunci când vreo idee năstrușnică mi se cuibărește în suflet.
Răsfăț
Ptiuuu, dar ce bine mai e când știi să te așezi în centrul atenției tale și să-ți răspunzi sincer: ”Ei, dar ce anume ți-ar plăcea acum? Ce te-ar încărca?” Ultimii ani din călătoria mea m-au învățat asta iar răspunsul meu alunecă mereu spre masaj și terapii corporale, spre spa cu sauna și jacuzzi, ba uneori vreun voucher cheltuit pe o cazare fistichie. Da, răsfățul este pentru delectarea simțurilor și pentru descoperiri interioare pentru că tot ca un fel de alint m-am înscris la cursul de Lucid Dreaming.
Cumva răsfăț= încărcare pentru mine, iar pe lângă bateriile pe care le uzez zilnic prin rutine și activități mai am și niște senzori de curiozitate și dorință pe care trebuie să îi aprind din când în când.
Retragerile în singurătate s-ar cuibări la categoria răsfățului pentru că doar punându-te pe lista priorităților poți să îți mai deschizi puțin aripile.
Schimbare
Până și simpla folosire a unei aplicații GPS e un exercițiu bun de observație: o ții pe ruta cunoscută sau accepți artificiile de schimbare raportate la trafic și timp? Schimbarea vine cu butoare apăsate, cu senzori ce pâlpâie ca un brad împodobit de Crăciun, timpul se dilată iar presiunea de a lua o decizie e uneori copleșitoare.
Mmm schimbarea aduce uneori tot felul de scenarii, filme, scoate temerile si fricile de pe unde au fost dosite, dar când iei o gură de aer și revi în prezent zici ”ei, ceva va fi și de acum înainte!”.
Anul acesta, al 13-lea an școlar de când predau educație fizică a venit cu schimbarea sediului școlii. Clădirea de bază intră într-un proced de restaurare iar noi, elevii și profesorii ne-am împărțit în trei zări.
Rumegam de vreun an-doi ideea de a încerca și alt loc, poate mai aproape de casă unde să mai salvez niște ore pe care le am de obicei pe drum. Pandemia mi-a arătat de fapt acest lucru. Poate că voiam să văd ce alte provocări sunt și în altă parte pentru că terenul de sport de la I.G.Duca a fost mereu într-o continuă schimbare, transformare. Ba era, ba nu mai era. Poate voiam să văd cum m-aș descurca în alte circumstanțe, dar n-am reușit să fac vreo mișcare, nu m-am încumetat, însă schimbarea n-a încetat să apară chiar fără să fac eu vreo mișcare. Vezi? Ea se întâmplă chiar dacă noi nu știm încă ce să alegem sau încotro să o apucăm.
Respir:
Aici ar fi atâtea de scris, dar nu domnule, prefer să respect ce zice în titlu, așa că respir și atât. Da, respir și vă las un colind, că tot e Ajunul Crăciunului, care m-a bucurat mult iarna asta pentru că l-am auzit din gura nepoatei mele Otilia care cântă cu corul. Cântatul și respiratul au măcar un clin în mânecă, nu? Refrenul trebuie musai zis pe un expir, hai să văd cum vă rămâne și vouă refrenul în cap cu zilele, țâr, târ, țâr.
M-o trimis mama la capre! x2.
Mărului Dorului
Bum Bai iarba-i flori
https://www.versuri.ro/w/10k7
Bai tir tiri
Lai dai dai
Hop hai Hop
Ţâr ţâr ţâr.
Gânduri bune de la mine și Crăciun în tihnă!
PS: Și pentu că m-am distrat tare dând peste remix-ul acesta, il las pentru aduceri aminte. Andrew Dum mixa în Poiană pe când schiam în trio-ul nostru de veselie cu Rox și Ioana, vi-l las că poate sunteți pe moderne