Am avut tot timpul din lume să îmi scriu un discurs pentru ultimul clopoțel al #promoției2023, dar cuvintele păreau să joace leapșa în capul meu. Multe idei strânse în notes, împrăștiate prin telefon și alte câteva agende, de altfel și dorința de a le împărtăși din recunoștința ce le-o port pentru tot ceea ce am învățat alături de ei în acești ani descriau o dezorganizare cu care nu prea sunt obișnuită. Zilele treceau iar eu trebăluiam de zor pe alte 2-3 paliere paralele. Așa că am apelat la o tehnică pe care o folosesc uneori și la clasele de yoga, îmi aleg niște cuvinte cheie din care pot să dezvolt după cum simt starea de spirit a oamenilor și atmosfera momentului.
Cu toate astea, noaptea ce a urmat festivitatea de final de an am rămas trează mult timp pentru că multe idei nespuse parca îmi făceau în ciudă, așa că m-am așezat aici pe blog.
Atât în clasă, cât și în curtea școlii i-am sfătuit să-și onoreze călătoria cu tot ce are ea să le rezerve. Să guste din acest moment pentru care mintea trebuie antrenată, Gaspar Gyorgy spunea că ”minții noastre îi place să călătorească, alergând uneori spre trecut, alteori spre viitor, locuri unde nu avem control și nici putere de acțiune”, așa că este de datoria noastră să o ancorăm în prezent, în acest moment. Dragilor, timpul vostru este ACUM! (da, chiar și al vostru, al cititorilor!) Așă că prin această urare voi trece rândurile ce urmează la persoana a II plural.
Să aveți încredere că tot ceea ce ați așezat la temelia ființei voastre are să vă susțină explorarea și de acum înainte, are să vă deschisă drumul și are să susțină moduri absolut spectaculoase de manifestare în acestă călătorie unică. Fiecare își are drumul său, iar pentru a găsi sensul și direcția e nevoie de o constanță în muncă, de o curiozitate vie și de o dorință de nestăvilit de a descoperi.
Păstrați acest caleidoscop de amintiri în sufletul vostru, amintiri ce asemeni scoicilor care se transformă după o vreme într-un nisip fin, dar care captează în continuare tot soarele vor deveni o părticică din voi.
Încercam să adorm după o săptămână cu volum mare și o intensitate a emoțiilor pe măsură dar alte zeci de variante de a deschide discursul îmi alunecau în minte, așa că am să le las aici:
Și care vă este starea de spirit? Nu, nu așa în general, pentru că sigur v-ați lăsa copleșiți de emoțiile examenului ce se apropie, a nostalgiei sau a tristeții că ne despărțim, ci acum, acum în acest moment care vă este starea de spirit? Pentru că în adâncul sufletului meu îmi doresc ca voi să sărbătoriți cu toată ființa acest moment, această festivitate. Ea încununează tot efortul de până acum, încununează conexiunea și prieteniile pe care le-am legat. Da, vreau să cred că ne desparțim știind că în viața noastra vom face loc mereu să sărbătorim, să celebrăm succesul, efortul, prietenia. Da, asta inseamnă un mic popas, și nu o goana spre mai mult, mai bine, mai sus. Inspirați și bucurați-vă de viață! ACUM, pentru că momentul vostru e acum!
M-aș bucura să știu că veți trăi fericirea și nu doar veți alerga după ea, asa cum spun toate tiparele. Pentru că fericirea e atunci când te oprești, respiri și privești cerul, e în ochii unui prieren drag, e în brațele familiei care sprijină necondiționat, e în curiozitate, în dorință și cutezanță. Da, indrăzniți și revendicați-vă porția de fericire!
De asemenea țineți cont că toate acțiunile voastre creează un ecou în acest univers magic. Știind de amprenta pe care o lăsați în urma sunt sigură că veți alege să faceți cât mai bine și cât mai frumos.
Am alea pentru colectivul clasei mele 35 de cuvinte care să încapsuleze valori, principii și ancore pentru o viață trăită cu asumare și responsabilitate. 35 de cuvinte pe care le-am pictat și pirogravat pe niște etichete din lemn. Cu ele am pus sigiliul pe o scrisoare pe care i-am invitat să și-o adreseze. O sclipire ce va veni peste ani, poate niște amintiri prăfuite sau emoții adunate în câteva rânduri. Acestă scrisoare va fi acolo, undeva într-un sertar al ființei voastre să vă amintească de începuturi. Fac acest exercițiu de a încapsula trăiri și gânduri pe cărți poștale și scrisori pe care mi le adresez. Aduc laolaltă astfel o radiografie sinceră a ceea ce am trăit cu un anumit prilej, dar și încapsulez detalii, locuri, oameni care mi-au picurat în inimă.
Desi oamenii mari aleargă de cele mai multe ori sa facă mai mult, mai bine, mai complicat, voi, noua generație sper să redescoperiți lucrurile simple, să vă bucurați de conexiuni sincere, să redescoperiți natura și să aveți grijă de ea, să vă manifestați potențialul maxim spre binele suprem al umanității. Aveti resurse suficiente, aveti o fundație sănătoasă la care ați lucrat în toți acești ani cu încredere și curaj. Deschideți-vă aripile şi “zburați” fiind conștienți de drumul vostru. Găsiți sensul, direcția și folosiți toate resursele pentru a ajunge acolo. Iar călătoria împărtășită e chiar și mai frumoasă! Înconjurați-vă cu oameni inspiraționali, alegeți cooperarea și lucrul împreună pentru a face din acest loc pe pământ unul mai bun!
Revenind la ce am pregătit elevilor ca simbol pentru mai departe, iată, cactusul care a dat 18 pui, suculenta a mai scos vreo 10 iar până la 35 am completat cu aloe și alte variante din aceeași categorie de plante. De ce cactuși și suculente? Pentru că resursele noastre sunt în interiorul nostru și se pot manifesta într-un mod surprinzător și spectaculos chiar și condiții nu prea prielnice. Pentru că îmi plac enorm mărturiile vii, cele care răspund de îndată la grija și la atenția pe care le-o oferim.
”Stay good on the inside and the others will reflect!”
Iar acum, aproape de încheiere poate vă întrebați ce simte un profesor dupa ce duce o generație spre zbor? Exact ca un val care a atins malul, care si-a adunat toată forța, creativitatea, energia, profesorul se intoarce în el și ascultă ecoul rămas, îşi trece printr-o sită gândurile şi trăirile. Așa cum ziceam și mai sus, toate amintirile noastre devin treptat un nisip fin, strălucitor ce ne va fi suport pentru mai departe. Interacțiunea cu ceilalți, încercările pe care le facem devin oportunități de a crește, de a învăța, procese ce ne însoțesc toata viața.
În speanța că şi voi veți păstra câteva momente să reflectați la strălucirea anilor pe care i-ați parcurs, diriga vă ține pumnii pentru examenele pe care le susțineți zilele astea și vă e alături indiferent de distanța ce ne va despărți! ????
Mulțumesc din toată inima elevilor și părinților ce mi-au fost alături, ce mi-au dat elan și mi-au susținut ideile non-conformiste de tabere și excursii, prilej prin care am creat atâtea amintiri dincolo de pandemie și alte atâtea provocări. Am întâlnit multe situații noi în acești 4 ani, prilej să descopăr și să învăț mereu mai multe. Așa cum în generația trecută am avut experiențe de descoperire prin călătoriile solo în India și pe Camino de Santiago, de data asta am încheiat acest ciclu prin experiența în Peru cu tot ce încă se dezvăluie în viața mea și pentru care sunt profund recunoascătoare.
Fiecare experiență e o piesă de puzzle căreia e necesar să îi găsim un loc potrivit în călătoria noastră, să îi dăm un înțeles și să o onorăm cu recunoștință! Mulțumesc!
Vivat 8A! Vivat I.G.Duca!