Nu, nu din alea de făcut doar de sărbători, sau doar în decembrie. Deși tot aproape de ultima filă a anului mă întorc spășită la această pagină albă. Da, odată cu factura ce vine negreșit pe mail care mă întreabă dacă vreau să păstrez acest spațiu virtual. Mă întorc la acest locșor pe unde am trecut atît de puțin în ultimii doi ani. Ritualuri și obiceiuri pentru momente cu mai mare însemnătate sau pentru conexiune și comunitate și nu aș omite, obiceiurile din pătrățica ta de bine.
Dar nu-i nimic, am scris pagini și agende întregi de gânduri și introspecții în timpul ăsta. Am scris plângăreț, am scris răstit, uneori vesel și stâlcit de grabă încât nici eu nu mai înțeleg mare lucru. Ce se va întâmpla cu toate filele alea după… mă mai întreb uneori.
M-am întors aici pentru că titlul ăsta mi-a tot jucat în gând o perioadă prea lungă. Mă intorc aici după o baie fierbinte cu sare, cu plante medicinale (astă seară am avut rozmarin și trandafir de dulceață), ritualul meu de mai bine de 3 ani. Așa că deschid lista oficială:
- Băile de plante– pe care le-am trecut la alt nivel în călătoria din Peru. Aveam ocazia să le fac în natură, liberă să mestec în cazanul cu plante, să stau să mă usuc la soare. Chiar dacă întoarsă acasă nu am regăsit încă acel loc în care să replic exact ce făceam în Valea Sacră, m-am întors în cada mea cu religiozitate după fiecare eveniment important, după perioade lungi de conectare cu oamenii, după ceremonii, la final de săptămână, după drumeții sau efort intens. Conexiunea mea cu apa a devenit ceva fascinant, pentru că băile cu plante s-au transformat în ore de desfătare. Am citit poezii cu voce tare și m-a bucurat mult ecoul fain ce se crea între pereții băii, m-am uitat la seriale, m-am scufundat și am ascultat muzică, am plutit în lumina lumânărilor și am onorat acest timp cu mine, fără grabă. Eu și apa, această energie catifelată, această energie care se poate transforma și poate lua atâtea forme. Nu mai zic apoi că întâlnirea cu vathrele din Samothraki în vara asta au fost cireașa, să mă scald în voie, în contrast, în apa rece. Eu care nu sunt vreo pasionată de tehnica Wim Hoff. Oricând aș vota pentru o saună sau ape termale. Dar iată, când conexiunea cu apa există, ea e neîntreruptă, condițiile nu mai contează.
- Drumul săptămânal la stația de compost– Am vorbit și o să continui să vorbesc despre locul meu de pelerinaj din Sector 4:Casa memorială Tudor Arghezi unde se desfășoară Livada Comunitară Mărțișor. Doar cu mici pauze cât am hoinărit, mi-am ținut și acest obicei de a separa gunoiul, pe lângă plastic și hârtie să am cutia mea cu resturi vegetale. Un memento viu și pentru meniul pe care îl mănânci săptămânal, dacă se umple cutia și e multicoloră e de bine, microbiomul e vesel. De când am cunoscut-o cu ani în urmă pe Gabriela Iordan, m-a infuzat și pe mine cu acest obicei pentru care bat 4 km fie cu bicicleta, fie cu metroul pentru a face mica mea faptă bună. Ai fi surprins să vezi ce puține îți rămân, de fapt, de dus la tomberon. Ce fain ar fi să existe o infrastructură mai mare, însă până la infrastructură cred că e de lucru mult cu mentalitatea oamenilor. Nu de puține ori am auzit-o pe aia cu ”Te cari cu gunoiul atâta drum?!” Dar mă duc cu bucurie pentru că livada de vișini a lui Tudor Arghezi e un spațiu de visare, e un loc atât de viu într-un cartier sufocat de blocuri și betoane. Am învățat multe în sânul Comunității Mărțișor.
- Legănatul în hamac pentru toate weekendurile când nu vrei altceva decât să stai. În loc să stai în pat, mai bine găsește locul tău secret din natură și ascunde-te într-un hamac pentru câteva ore. Ascultă păsările, simte adierea vântului și pircotește! Nu știu despre alții, dar mie somnul în natură mi-a încărcat mereu mult mai repede bateria. Mă bucur că am și câteva locuri faine spre care mă duc la sigur, ba mai mult l-am luat și pe Brumărel cu mine, le-am introdus și pe nepoate în jocul ăsta cu dispărutul jumătate de zi în hamac. Deși mereu am câte o carte cu mine, de cele mai multe ori am stat cu ea în brațe cu senzorii activați pe alte zone. Ultima oară când am fost în locul cu pricina, deși e la doi pași depărtare de București am avut ocazia să fiu înconjurată de o cireadă de bivolițe. Ne-am uitat curioși ca la un tablou de Grigorescu împreună cu Brumărel cu mustățile intinse la maxim.
- Împrumutatul cărților de la bibliotecă– că tot am pomenit de cărți mai sus. Pe mine Ivonici m-a introdus în lumea aceasta fascinantă a Bibliotecii Metropolitane București, unde am și câteva bibliotecare tare dragi inimii mele. N-am rămas doar în cartier la filiala Otilia Cazimir sau George Coșbuc, am călătorit pentru câte vreo carte și la Nichita Stănescu în Crângași sau la Ion Creangă la Romana. Pentru cine încă nu știe, abonamentul este gratuit, catalogul de cărți este tare variat și adus la zi, încât nu mică mi-a fost surpriza să descopăr și cărți care încă erau în vitrinele librăriilor cunoscute. În toamna asta doar ce mi-am reînnoit abonamentul, ceea ce însemnă că au trecut deja cinci ani. Cinci ani în care m-am delectat cu romane, povestiri, memorii, jurnale sau mai nou poezii. Recomand Antologia în 3 volume- ”Un secol de poezie română scrisă de femei”- Alina Purcaru și Paula Erizeanu. Luna octombrie a fost pentru mine luna de citit seara la culcare câte o poezie cu voce tare (că tot vorbim de ritual) iar Brumărel părea foarte încântat de modul ăsta de a ne băga la culcare.
- Scrisul în agendă – pur și simplu să înșiri gânduri, să descarci materialul care altfel stă deschis în background. Să scrii cu temă dată sau pur și simplu liber. Scrisul creativ sau introspectiv, de orice fel ar fi, scrisul ajută mult, fie că vrei să iei o decizie, fie că ai nevoie de mai multă claritate. În momentul de față am mai multe agende începute și fiecare are o poveste. De la vremea în care doar adunam carnețele dar îmi era greu să încep măcar un rând, până la zilele noastre în care am un carnet pentru vise, unul pentru citate și poezii/ fragmente care se pot îmbina cu o meditație ghidată la yoga, the daily one, cel de descărcare fără cenzură etc. Și am niște carnete tare faine făcute de mâinile fermecate ale Ioanei. Mie imi place să răsfoiesc, să recitesc, să observ curioasă ce am strecurat printre file. Și desigur am un raft întreg de noi agende care își așteaptă liniștite vremea.
- Dansul – de câte ori mă întorc la dans exclam că nu poate să existe o altă variantă mai faină de conectare la corp. Și până să îti parcurgi în gând toate pretextele pentru care nu poți dansa, ți-aș recomanda să lași miorlăitul, să pui o melodie ce îți place mult de tot și să te lași purtat. Nu e nevoie de o structură, nu e nevoie de pași sau coregrafie. E nevoie să rămâi cu ce simți, cu ce îți transmite melodia. Las-o să curgă prin corp! Dansul poate însoți toată paleta de emoții dacă îmi amintesc câte ceva de la 5Rhythms, deci sigur găsești ceva pentru starea ta de spirit, însă minunăția abia apoi se petrece! Tu îți trăiești emoțiile conștient, corpul e plin de vitalitate! Haide, ia o pauză de la citit și pune o melodie dansantă!
- Mersul pe jos– noi avem acest microb din familie. Tata e premiant la mersul pe jos, mai ales de când s-a mutat la București și pare neobosit de a bate toate piețele și magazinele pentru aprovizionare. Cu toate provocările date de vârstă, tata face în curând 71 de ani, nu se lasă! Eu și Ivona am preluat cu ușurință acest obicei și nu ne dăm în lături de la câteva stații de autobuz parcuse pe jos sau de la a face harta cartierului daca avem nevoie să reglăm sistemul nervos central. La noi două funcționează minunat iar în ultimii ani am făcut asta chiar și împreună, nu doar separat, și se simte super. Mereu când vreau să îmi pun gândurile în ordine și nu am stare de scris sau nu am cele necesare, mai fac niște pasi pe jos, la aer curat.
Desigur, putem continua împreună lista asta, o las deschisă pentru celebrarea ca ritual, alege tu o modalitate prin care să sărbătorești micile reușite, masajul, ah, musai vreau să îl reintroduc în activitățile mele săptămânale, nu are nevoie de o altă reclamă. Orice îndeletnicire înainte de culcare, mai ales când provocarea de a rămâne prins în feed la ore târzii e destul de tentantă. În cazul ăsta eu am exersat o vreme cu croșetatul în vârful patului și se crea ușor o dependență de a face câteva linii la final de zi. Apoi în aceeași listă aș adăuga sezătorile și ateliere ce creează conexiune și cu îndeletnicirea dar și cu oamenii cu poveste. Tipul ăsta de activitate e favoritul meu în ultima vreme. Singură sau în colaborare am creat diverse contexte de explorare sub forma sezătorilor, hai și tu la următorul atelier! Mai multe detalii găsești pe contul meu de instagram.
Găsește ce stârnește în tine bucurie și nerăbdare și fii consecvent!
Aproape a trecut anul, așa că vă urez cu drag, momente de conexiune și tihnă! Sărbători fericite!
