O viață în bagaj- Uraaaaa!

Sunt câțiva ani buni de când mă tot gândesc la ideea asta cu blogul si se pare că am avut nevoie și de câteva atenționări din diverse rețele de socializare ca să-mi amintesc cu  cât drag înșiram pe blogul Veveriței până să mă hotărăsc să-mi suflec mânecile și să zic gata”-E timpul să-ți faci bagajul și să te muți pe .ro!”

Culmea chestiei e că scriu de câteva săptămâni fără să dau sfoară în țară, iar asta- seara când ieșeam  zglobie din Cinema Eforie am pus la cale statusul. Gata, luni dis-de dimineață, când veți avea atâta chef de muncă (not), veți căuta de zor ceva pe care să vă lipiți ochii. Așa că na, se întoarce veverița, dar sub o altă mantie. Ce să mai, e cu bagajul la ușă! 

Cred că am avut nevoie de HipTrip Festival pentru a-mi lua inima în dinți. Am avut nevoie de un film bun ca să-mi restabilesc acel entuziasm si acea veselie care mă cuprinde mereu ori de câte ori vine vorba de o călătorie. Pentru că și eu consider, la fel cum m-am regăsit în prezentările organiztorilor din încheierea festivalului că o călătorie te deschide mereu nu numai spre orizonturi noi ci si spre propria ta persoană. Acea hartă interioară ce o purtăm în noi și pe care o completăm pe tot parcursul vieții.

Si, Doamne, sunt câteva luni bune de când mă tot sucesc să ajung la cinema. E adevărat și că încă din august de când rula ”The History of love” în Sun Plaza pe care l-am scăpat la muchie cu examenul de Gradul II, nici nu m-am mai uitat pe programe. M-am multumit însă să mă apuc iar de vreo 2 seriale (Victoria și Crown pentru care am doar cuvinte de laudă). Da, pur si simplu așa dintr-o dată, că doar eu nu sunt vreo cinefilă și cu atât mai mult istoria din spatele meu ar spune că sunt chiar praf la categoria filme și actori.

Anul trecut pe vremea asta vedeam ”Exploratorii urbani” tot la HipTrip, un Festival ce mi s-a cuibărit în suflet, clar. Așa că trebuie să recunosc că încă de când am văzut mailul de promovare deja mă mâncau tălpile.

E duminică și festivalul se încheie la ora 20:00 cu filmul ”Cantecul scorpionilor”. Deși nu mi-a ieșit nicio combinație să unesc gașca la film, m-am urcat în ghete (pardon, în cele cu toc!) si pe-aci mi-a fost drumul. M-am simțit un pic așa ,ca Jeni Acterian mergând singură la film, însă  după cum ziceam încercam să o coc de ceva vreme.

Cinematograful Eforie mi-e tare drag, de fapt mi-s dragi toate cinematografele astea vechi si recondiționate. Nu mi-a plăcut niciodată balamucul din mall-uri și nici scârțâitul floricelelor. Eu când mă uit la filme, păi mă uit cu toată ființa.

Filmul ”Cântecul Scorpionilor” se pare că e un pattern de al meu de la o vreme.

  • Îmi plac filmele distribuite în hindi.
  • Îmi plac actorii, pe care cu siguranță îi voi stalkeri și prin alte filme, după cum îmi e obiceiul.
  • Îmi plac filmele care te pun pe săpat după informații după ce le vezi.
  • Deci îmi plac filmele care sapă și în interior nu doar pe retină.

Așa se face că acest soi de ”Romeo si Julieta” la un alt nivel, intr-o altă cultură,  care s-a lansat în august 2017, s-a filmat in Jaisalmer, Rajasthan, India. Adică desertul ce începe încă din Jaipur. Eu din păcate pe acolo am fost doar în trecere însă am amintiri tare prețioase chiar și așa. Desigur m-am pus pe săpat de îndată, chiar daca informațiile sunt puține la ora actuală.

Fundalul muzical e absolut amețitor și sper că poate cândva voi reuși să fac rost de el. Tot ce ține de ritualuri ancestrale, de tradiții si cutume atunci când sunt transmise prin viu grai, poartă mai departe un cod ereditar ce se impachetează într-un bagaj valoros cu acces rapid la emoții și sentimente.

Filmul îl cosider o adevărată inspirație, așa că îl recomand cu dragă inimă.

Iar noi, abia de acum ne începem călătoria. Drum bun!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *