Se pare că fac o tradiție din a îmi face bagajele în toiul iernii. Am ca un ceas defect ce sună în februarie, când alții se gândesc doar la căldură și la insule pustii mie îmi ard tălpile de umblat. Se pare că a sunat din nou, și după un raid pe site-urile cu bilete de avion, după ce am scanat toată Europa, am ales Berlin. A fost un flash pur si simplu. Din scurt, fără să am um plan sau vreo idee care să aibă timp să coacă, Întâi a fost cazarea, apoi au fost biletele de avion. Scanam in paralel momondo si booking. Scorul bun pentru un city break mi-a ieșit în Berlin. Poți să reziști unui hostel cu numele Cats Pajamas? Eu nu! Mi-am făcut un obicei în ultimul timp prin care nu mă mai arunc la primul impuls, cel puțin când vine vorba de cumpărături. Așa că in actul II din Gissele stăteam deja ca pe ace dacă mai găsesc biletele ieftine din Berlin. N. mi-a răspuns rapid la provocare, încât m-a lăsat fără cuvinte, cu un scurt ”Vin și eu!”Balerina mai făcu 2 piruete și noi eram deja cu biletele în buzunar.
Urc în avion, fac rocada și mă las purtată de primele pagini dintr-o carte nouă chiar și un autor nou pentru mine. Îmi notez pe un colț să nu uit să ascult Simfonia a IV-a a lui Brahms. Prietena lui N. cu care ne-am întâlnit cu câteva minute înainte de îmbarcare îmi soptește în intunericul dinaintea decolării că ei îi place Simfonia a II-a. Fata asta studiază Conservatorul în Berlin și are să ne presară ceva minunat în excursia asta.
De ce mi-a priit gura de aer din Berlin? Pentru că am simțit că totul e așezat cu rost, cu spațiu suficient pe trotuar, între construcții, pe străzi. Totul în jur parcă mi-a dat spațiu să mă întind, să am încredere. Așa mi-a arătat si Strava, că am pășit cu încredere cele 3 zile cu un total de 85 de kilometri de mers pe jos.
Îmi aminteam de frigul din Bruxelles de anul trecut, dar aș zice că Berlin va fi de acum înainte punct de reper. Au fost -3 grade dar cu un cer albastru curat, luminos, un soare cu dinti ce ne-a făcut să trecem de mai multe ori de pe un trotuar pe celălalt. Ne-am plimbat de dimineața și până noaptea. Am văzut la pas obiectivele turistice ce le poți găsi în orice ghid turistic dar am mers si pur si simplu pe străduțe, la întâmplare, chicotind la fiecare mural deosebit ieșit dintre blocuri.
Nu știu alții cum sunt însă pe mine mă fascinează în fiecare oraș în care merg gara. E pentru mine un loc de unde pot lua pulsul orașului. Și apoi când în urechi îmi tot sună o melodie din filmul Berlin Calling făcută exact dupa sunetul de ”Atenție se închid ușile” de la ei. Recunosc, că mă simt aproape hipnotizată în drum spre Gara Centrală. Nu obișnuiesc să umblu cu căștile în urechi, mai ales că nici nu sunt singură, însă Von Paul Kalkbrenner țiuie clar chiar dacă sunt ani de când am vazut filmul ăsta iar după muzică electro-house nu mă dau în vânt.
Here Maps ne-a îndreptat pașii spre tren încă de la aeroport, asta așa cât să ne familiarizăm cu U Bahn și cu S bahn, altfel sigur mă lua cu amețeală în frumoasa Berlin Hauptbahnhof. Recomand vizita la apusul soarelui, când gara asta modernistă din sticlă îți râde cu toți ochii. Noi am prins acel golden hour chiar cand urcam pe peron și a fost așa o feerie. Nu e ea, gara, din turtă dulce însă sigur are ceva de poveste. La categoria asta ce face parte din pasiunile preluate din familie aș adăuga cu drag alte frumoase gări din Berlin, un mix din cărămidă și sticlă de data asta, exact ca niște bătrânei ce au rezistat eroic încercărilor vieții și au să-ți spună multe povești. (Friedrichstraße Hof, Hackescher Markt Hof, Ostkreutz). Apoi ne-am învârtit așa prin frig de la un punct la altul pe harta noastră fiecare dintre noi având o mică lista cu ce a apucat să afle inainte de aterizare.
Unele le-am parcurs fluierând și pe zi și pe noapte, altele ne-au ieșit în cale întâmplător, cum ar fi de exemplu Bundestag/Reichstag. Noi aflaserăm că e cu programare și nu ne-am mai bătut capul pentru că am fost spontane cu plecarea. Aglomerația e într-adevăr pe zi, seara însă găsești loc liber de la o oră la alta, fără programare online, direct la fața loculuil. Nu neg aici, cum că panorama orașului nu ar fi faină rău pe zi, însă și la ceas de seară e o atmosferă frumoasă în Domul cu pricina. Ghidul audio te localizează frumos și te îndrumă chair și la nocturnă.
De panoramă am avut parte și pe zi, exact la apus în Neni Restaurant. Monkey Bar despre care primisem recomandări călduroase era plin așa că a fost suficient doar să trecem în jumătatea cealaltă a ultimului etaj din 25 Hotel. Panorama spre Grădina Zoologică și Tiergarten e recomfortantă după frig și umblat creanga. Un loc cu muzică ce-ți picură direct în suflet și multe becuri Edison cu filamentele acelea decorative fac cu siguranță o atmosfera hyggeligt, o stare de spirit ce mi s-a imprimat in suflet. Ceea ce a făcut din excursia la Berlin ceva deosebit a fost concertul de pian și vioară de la Kunst Universitat Berlin despre care am aflat de la o prietena buna a N. care studiază conservatorul acolo și cu care ne-am întâlnit la aeroport la plecare. Da, a fost cireașa de pe tort invitația asta, pentru că m-a proiectat înapoi in Danemarca cu vreo 5 ani în urmă când mergeam și de 2-3 ori pe săptămână la concerte de genul ăsta la Musik Huset. Însă recunosc, vioara mi-a scăpat din repertoriu până acum. Mi se umezesc ochii de emoție și acum. Vă las aici niște bucăți bifate cu inimioară de mine pe foaia evenimentului.
Nu știu cum să vă spun dar muzica asta în toiul iernii îți încălzește sufletul și te face să plutești într-un anume mod. E de la sine înțeles cum am pornit noi două pe străzi până la Cats Pajamas fredonând și țopăind de pe un picior pe altul zicând în gura mare că frigul s-a înmuiat și el.
Lămpile aprinse pe la ferestre, misterioasele străzi pustii și mașinile de epocă prin fața vreunei case, catedralele impunătoare cu turlelele lor ce înțeapă cerul din loc în loc dând mâna cu Orion ce-și dezmorțește oasele la primele ore ale nopții mi-au desenat în suflet ceva dintr-o altă lume, altă epocă. Ce vârstă am în seara asta?
După toate astea atât de frumoase și de pline de viață am să alunec ușor spre cele care mi-au făcut bocancii să pară mai grei decât sunt. Mă refer aici la Topographie des Terrors, Holocaust Museum și Memorial to the Murdered Jews of Europe, Jews Museum. Locuri trăite mai viu prin poveștile expuse, vocile înregistrate și videourile expuse cât și prin rememorarea tuturor filmelor cu evrei văzute până acum.
În memorialul victimelor, pe panoul repartizat României este afișată povestea unei familii de evrei din cel mai apropiat oraș de satul bunicii mele, Marghita. O poveste am și eu în tolba de amintiri din transmisă de bunica. Mi se face pielea de găină și mai și când printre grupurile de turiști, toți cu atenția captată de ghidul audio se împrăștie călcînd apăsat un grup de nemți în uniformă. Greutatea paltoanelor și a epoleților, a istoriei și a locului în care ne aflăm, toate poveștile sângeroase, toate amintirile și viețile frânte brusc te fac pentru o fracțiune de secundă să crezi că ai fost prins și că nu mai ai nicio scăpare. Că vei fi urcat într-un tren cu o destinație necunoscută. Vocile ce sună stins din receptoarele afișate din loc în loc îmi umezesc ochii și simt cum un nod îmi strânge gâtul. Numărul victimelor este înfiorător și mă gâdesc oare cum a fost posibil să prindă totuși firul atâtor povești strecurate printre filele istoriei.
Muzeul Evreilor m-a impresionat cu două opere cât și cu Grădina Exilului. Memorialul Holocaustului în miniatură, un număr de 49 de coloane de granit care îți transmit o stare de claustrofobie înfățiseazând cerul frânt în patru colțuri trnaspus în cruci albastre. Să fie oare o speranță? —”Fallen Leaves” prin cele peste 10.000 de fețe metalice ce acoperă podeaua unei încăperi. care simbolizeaza victimele inocente ale războiului și ale violenței. —”Res-o-nant” care m-a impresionat prin reflctorul ce se mișcă regulat pe pereții goi, ca la un punct de control. Te face brusc să te simți incognito, ca și când ai fi urmărit. Am avut nevoie de o gură de aer, fie ea și rece în Tiergarten după vizitele astea și recunosc, printe copacii seculari din acest paradis nu mi-a fost greu să visez cu ochii deschiși la o clasă de yoga prin pădurea verde de peste vară.
N-am părăsit Berlinul până nu am căutat Hackesker Markt pentru a vizita Fabrica lui Otto (Otto Weidt”s) cât și a bate la picior East Side Galery care vizează Zidul Berlinului, în jurul căruia a fost construită întreaga plimbare din iarna asta. Urmărind programul evenimentelor din Berlin am văzut că am picat acolo într-un moment istoric. 5 Februarie 2018 marchează ziua în care se împlinesc exact numărul de ani, de luni și de zile cât zidul a fost în picioare și a împărțit Germania în două dar și de când zidul Berlinului a căzut: adica 28 de ani, 2 luni si 27 de zile. Vârsta mea fără vreo 2 luni, mă încearcă niște gânduri și chiar și cu precizia asta, nu știu în ce parte înclină balanța.
Fără să mai zăbovesc cu detaliile, am să adaug listei mele de obiective următoarele: CheckPoint Charlie, Brandemburg Gate, Alexander Platz, un număr foarte mare de catedrale, din care aș selecta Maria Theresa unde am ascultat o repetiție la orgă, Berliner Dom, Muzeul Pergamon (la care din păcate nu am ajuns, rămâne pentru o dată viitoare), Muzeul de Istorie (unde deși am intrat de atâta frig, am stat câteva ore și ne-am bucurat de istorioare, tablouri, mașini și felix mendelssohn bartholdy) , Potsdamer Platz, Cartierul Mitte, Insula Muzeelor rămâne și ea pentru o vară verde cu bere.
M-au impresionat muralele întâlnite la tot pasul, pe întuneric sau pe lumină. Clădiri mari și mici acoperite cu tot felul de desene si graffittiuri. Am descoperit multe site-uri care vorbesc despre ele și artiștii din spatele lor așa că vă las o harta să vă vină în ajutor dacă sunteți pasionați. Și pentru a încheia articolul istoric vă spun secretul din spatele titlului.
Înainte de escapadă am fost la o piesă de teatru cu numele ”Înapoi în iarnă” care ne ilustrează România în tranziție, atât despre perioada comunismului cât și perioada actuală a protestelor în stradă. Ei bine, Berlinul văzut prin ochii mei este ”Înapoi din iarnă”, a reușit să treacă de toată perioada sumbră și chiar să ne vorbească despre ea. Berlinul s-a întors din iarnă.
Las și o lista de ciudățenii din Germani și Berlin, astfel că finalul rămâne deschis. Descoperiți voi peste ce am dat noi în plimbarea noastră. Eu n-am să zic niciun cuvânt.
One Comment Add yours