Cum să fii fericit în Romania?

Cu siguranță pentru mulți dintre voi titlul pare o utopie. Însă pentru cei care știu de existența cărții cu același nume, scoasă la Humanitas, râd acum pe sub mustăți.

Ce mi-a plăcut întotdeauna la proiectele colective scoase de Humanitas (Cartea Caselor, Cartea Simturilor etc.) este că se trezește în mine dorința de a răspunde și eu, în stilul meu, la provocarea dată.

Se pare că mă bucur de o perioadă în viața mea când am cel mai mare spor la citit de când am prins gustul. Mi-au picat în mână doar cărți bune, care m-au absorbit pe de-a-ntregul, astfel că am dus-o bine merci cu cartea și săptămâna.

Oh, știu că lucrurile merg prost pe aici de prea mulți ani, că toate-s gri-cri-cri dacă te uiți mai cu atenție.  Însa, hei, ce risipă de vieți ar mai fi să avem toți cei rămași pe aici doar nefericire în suflet!

”Poate într-o viață viitoare ne vom naște într-o altă țară, pe un alt continent”, cum spune frumos Tagore în Scrisorile rupte  și va trebui să preluăm obiceiurile locului, să ne adaptăm provocărilor curente.

Eu, personal, am ani de zile de când sunt atrasă de Cotroceni. Se pare că îl străbat zilnic și mă atrage în continuare ca un magnet. Îl consider mereu ca un soi de purgatoriu în care tot noroiul Bucureștiului sau frustrările date de bubele sistemului se dizolva misterios între casele ce mă proiectează rapid în viața buna din Danemarca.

Indiferent de anotimp străbat acel kilometru și jumătate dintre stația de metrou Eroilor și Școala I. G. Duca. Astfel că mi-e drag să spun despre Cotroceni că e doar o Grădină Botanică pe dimensiuni extinse. Natura are mereu darul de a ne centra, de a ne aduce pe macazul bun. (Păcat că în București e pe cale de dispariție)

Nerăbdarea cu care pândesc momentul când explodează liliacul sau iasomia. Încântarea cu care îmi schimb traseul pe alte străduțe doar să văd glicina sau teiul înflorit. Spiritul jucăuș cu care mă aplec să culeg frunze pe care le strecor mai apoi la presat între filele cărții pe care o citesc.

O oglindă a grădinii botanice, dar de data asta în miniatură am creat și în apartamentul din Berceni. Texturi de frunze, flori de sezon, miresme ce trezesc amintiri și experiențe. Bucuria cu care îmi îndrept pașii spre ferestară în fiecare dimineață.

Apoi vine elasticitatea sufletului meu de a face cu ușurință analogii din cele mai diverse, de a cerne situațiile bune din alea negre, exact ca Cenușăreasa cu boabele de linte și cenușa.  Atunci când reușesc să evadez din centrifuga de gânduri și planuri, mă bucur de îndată de câte o inimioară apărută pe te miri unde, mă bucur de vreun nor sau vreo rază de soare ce se joacă în sufletul meu.

Fericirea e în toată țara, în special în locurile sălbatice. Adică mă refer la toate coclaurile ce încă ne oferă o gură de aer și un loc unde să îngropăm toate nemulțumirile referitoare la cele ce nu merg dupa cum ar trebui. Da, toate drumurile de bicicletă din inima României, sau potecile sau vârfurile de munți de unde ne întoarcem toți cu puteri supranaturale.

Bucuria din ochii oamenilor care orbiteaza pe aceeasi traiectorie de bunătate, de recunoștință, de a mișca mereu lucrurile pe frecvența pozitivă. Acești oameni sunt în harta locului între granițele acestei țări îm cele mai diverse și fascinante locuri. Sclipirea din ochii celor care se întâlnesc prin circumstanțe uimitoare.

Revin asupra rândurilor după o pauză de o noapte. Cumva fiindcă mi s-au schimbat planurile și am rămas în București activitatea de azi mi-a amintit de fericirea copilăriei. De momentul în care spălam cu mama perdelele pentru a schimba aerul în casă.  Deși puține sunt lucrurile ce necesită călcat în dulapul meu, am călcat totuși perdelele proaspăt scoase din mașina de spălat. Da,  știu că asta nu va opri poluarea din București, o problemă la ora actuală, dar știu totuși că aerul proaspăt din mediul creat de mine îmi va da curajul și energia să particip în continuare la schimbare.

Un miau de final pentru toate pisicile ce îmi ies în cale zilnic și o invitație la lectură. Cartea nu e nici pe departe un rețetar, mai repede e un mozaic de întâmplări prin care poate am trecut și noi, o îmbinare a realității și ficțiunii cu mult umor. Merită să vă descrețiți frunțile. Mai ales că printre autori se numără Ioana Pîrvulescu, Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Adriana Bittel etc.

Și ca să răspund Punctului 7 din chestionarul lui Proust: Visul meu de fericire: *pentru azi ora 21.09 Sa le am ca musafire pe nepoatele mele și pe sora mea și să ne încingem la dans în mijlocul livingului din senin.

One Comment Add yours

  1. Ivona says:

    Ultimul rand mi-a topit inima! Dupa dansul ad-hoc de aseara, ma gandeam la toate sesiunile de dans cand stateam impreuna si cu cata bucurie imi scaldau sufletul!
    Buna tema ne-ai dat! Sa scriem si noi asa o poveste 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *